Macron, după atacul lui Trump: ”Mă interesează ceea ce facem cu armata americană”

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Emmanuel Macron a avut o primă reacție la mesajele foarte critice la adresa Franței transmise de Donald Trump.

"Foarte sincer, ce mă interesează este ceea ce facem împreună cu armata americană", a declarat miercuri preşedintele Emmanuel Macron, la bordul portavionului Charles de Gaulle, reacţionând pentru prima dată la o serie de mesaje foarte critice la adresa Franţei scrise pe Twitter de Donald Trump, relatează AFP. 

"Când am desfăşurat o operaţiune fără precedent în aprilie în Siria împreună cu britanicii şi americanii, am făcut asta într-o interoperabilitate perfectă şi o excelenţă în comandament şi executare. Asta este ce contează", a subliniat şeful statului francez. 

"Vom avea operaţiuni foarte concrete împreună cu americanii", a continuat Emmanuel Macron, de la bordul bastimentului aflat în largul portului Toulon. 

De-abia revenit de la Paris, unde alături de ceilalţi lideri ai lumii a comemorat împlinirea a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial, Donald Trump a criticat cu virulenţă, din nou, marţi, iniţiativa şefului statului francez Emmanuel Macron privind crearea unei armate europene. 

Francezi "începuseră să înveţe limba germană la Paris înainte de venirea Statelor Unite', a scris pe un ton ironic Trump, făcând se pare referire la ocupaţia germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel