Legea privind regimul armelor şi muniţiilor, modificată în Senat

Mihai Ciobanu |
Data publicării:

Senatorii au adoptat luni proiectul de modificare a Legii privind regimul armelor şi muniţiilor, care prevede ca deţinătorii legali de arme să răspundă numai contravenţional şi nu penal dacă dispun de o cantitate mai mare de muniţie decât cea prevăzută de lege. 

Proiectul a fost adoptat cu 75 de voturi "pentru", 16 "împotrivă" şi 11 abţineri. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru modificarea art. 342 (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, în sensul eliminării sancţiunii anulării dreptului de deţinere a armelor pentru situaţiile în care titularul a săvârşit, într-o perioadă de doi ani, două contravenţii prevăzute de lege sau o contravenţie pentru care legea prevede sancţiunea contravenţională complementară a anulării dreptului de deţinere ori, după caz, de port şi folosire a armelor, precum şi al dezincriminării infracţiunilor constând în deţinerea de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerea de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută de dispoziţiile legale. Potrivit iniţiativei legislative, aceste fapte vor fi sancţionate ca şi contravenţii. 

Precizările preşedintelui Comisiei de Apărare

Preşedintele Comisiei de apărare, senatorul Liviu Brăiloiu, a declarat, după ce legea în cauză a fost dezbătută în plenul Senatului, că "această reglementare este adresată numai celor care au permis legal de armă şi muniţie sau au dreptul de a deţine, de a folosi şi de a purta aceste arme''. ''Nu se referă la persoane care nu au acest drept. Cine are armă, cine deţine un număr mai mare de cartuşe decât cel prevăzut de lege va plăti o amendă, adică va fi o contravenţie. Nu spune nimeni că trebuie să ai mai mult, dar dacă ai mai mult accidental este o contravenţie, nu o infracţiune, pentru că nu prezintă un pericol social", a precizat el. 

Referitor la obţinerea permisului de port-armă, Brăiloiu a spus că ar trebui păstrate condiţiile actuale de acordare a acestuia, însă a pledat pentru schimbarea legislaţiei româneşti în domeniu în privinţa pedepselor aplicate. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel