Kosovo a închis doup din cele patru posturi de frontieră cu Serbia. Manifestații pe partea sârbă

Darius Muresan |
Data publicării:
Forțele de poliție kosovare, sursă foto: Poliția din Kosovo @official
Forțele de poliție kosovare, sursă foto: Poliția din Kosovo @official

Kosovo a închis în timpul nopţii două dintre cele patru posturi de frontieră cu Serbia după manifestaţii de partea sârbă care au blocat circulaţia, a anunţat sâmbătă un ministru kosovar, informează Agerpres, AFP şi DPA.

Iniţial, guvernul kosovar a închis circulaţia la Brnjak, apoi la cel mai mare punct de trecere la Merdare, în nordul Kosovo.

Justificând această decizie, ministrul kosovar de interne Xhelal Svecla a declarat că "extremişti mascaţi din interiorul teritoriului sârb (...) opresc de manieră selectivă şi cu un comportament fascist cetăţenii care vor să tranziteze prin Serbia". "Şi toate acestea în faţa autorităţilor sârbe", a subliniat el pe Facebook.

Mai multe zeci de sârbi anunţaseră blocarea a trei posturi de frontieră cu Kosovo pentru a împiedica circulaţia.

În final, două posturi de frontieră rămân blocate, manifestanţii afirmând că ei protestează împotriva desfiinţării administraţiei paralele conduse de Serbia în nordul Kosovo, majoritar sârb.

Blocada va dura până când poliţia kosovară "se va retrage din nordul Kosovo şi când instituţiile uzurpate vor fi restituite sârbilor", au declarat manifestanţii.

Ei au cerut de asemenea ca Forţa de menţinere a pace condusă de NATO (KFOR) "să preia controlul în nordul Kosovo".

Această blocadă intervine la câteva zile după o percheziţie întreprinsă de autorităţile kosovare în cinci birouri municipale legate de guvernul de la Belgrad în zone etnice sârbe lângă frontiera de nord cu Serbia.

Această operaţiune este cea mai recentă dintr-o serie menită să destructureze sistemul paralel de servicii sociale şi de birouri politice susţinut de guvernul sârb în interiorul Kosovo.

Ministerul Afacerilor Externe kosovar le-a cerut locuitorilor să evite să tranziteze posturile de frontieră cu Serbia din cauza blocadei.

Tensiunile dintre Kosovo şi Serbia persistă după declanşarea războiului între forţele sârbe şi kosovari, la sfârşitul anilor 1990.

Kosovo şi-a declarat independenţa în 2008, o decizie pe care Serbia refuză să o recunoască, încurajându-i pe sârbi să respingă loialitatea faţă de Pristina.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel