Klaus Iohannis va participa la o reuniune la nivel înalt UE-Balcanii de Vest

iohannis_garda_de_onoare_2_35296300
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, prin sistem videoconferinţă, la reuniunea la nivel înalt UE - Balcanii de Vest.

În cadrul reuniunii, şefii de stat şi de guvern din UE şi din Balcanii de Vest urmează să abordeze provocările comune.

Pe 29 aprilie, în perspectiva acestei reuniuni, Comisia Europeană a anunţat acordarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro de către UE, mobilizat în comun cu Banca Europeană de Investiţii, în beneficiul cetăţenilor din Balcanii de Vest.

Conform unui comunicat al Reprezentanţei CE în România, acest pachet financiar vine în întâmpinarea nevoilor imediate legate de sănătate şi de ajutoare umanitare cauzate de pandemia de COVID-19, fiind destinat să contribuie şi la redresarea economică şi socială.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close