Klaus Iohannis: Rusia ameninţă în continuare stabilitatea regiunii Mării Negre

S.I. Catalin / 01 Martie 2019 / 17:16

Președintele României a participat, joi, la la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care s-a desfășoară la Kosice, în Republica Slovacă. Formatul Bucureşti (B9) a fost lansat la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei, iar primul summit a avut loc în noiembrie 2015, la Bucureşti. 

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat cu privire la evoluţiile din regiunea Mării Negre, în contextul în care Rusia "ameninţă în continuare stabilitatea" regiunii, subliniind că este nevoie de "o abordare coerentă pe întregul Flanc Estic".

,,Avem nevoie să asigurăm o abordare coerentă pe întregul Flanc Estic. Sunt profund îngrijorat de evoluţiile din regiunea Mării Negre. Intensificarea constantă a activităţii militare a Rusiei în Crimeea, culminând cu incidentul de la Kerch, şi conflictul în desfăşurare din Ucraina de Est, hărţuirea avioanelor şi navelor aliate, nu fac decât să demonstreze că Rusia ameninţă în continuare stabilitatea acestei regiuni. Este timpul să ne întrebăm la modul cel mai serios: este NATO îndeajuns de eficient în aceste împrejurări? Ce spun toate aceste evoluţii despre postura şi despre acţiunile noastre? Răspunsul meu este că în mod cert este nevoie să facem mai mult. Este nevoie de o apărare robustă, terestră, aeriană şi maritimă, prin asigurarea planurilor, forţelor şi capabilităţilor corecte pentru întărirea prezenţei înaintate a NATO", a spus Iohannis, la sesiunea plenară a Summitului B9 - "Situaţia securităţii în Europa, în vecinătatea sa şi în afara ei şi implicaţiile acesteia în adaptarea NATO".

El a arătat că, în primul rând, este nevoie de întărirea "posturii de descurajare" la Marea Neagră.

,,O postură de descurajare mai robustă ar trebui să înceapă cu suplinirea lipsurilor şi cu folosirea măsurilor agreate la capacitate maximă. Este nevoie de o prezenţă navală şi aeriană mai persistentă în regiune, atât din partea aliaţilor riverani, cât şi din partea celorlalţi aliaţi, pentru supraveghere, exerciţii şi vizite în port. Avem nevoie, de asemenea, de o prezenţă aliată terestră mai puternică", a detaliat şeful statului.

Preşedintele Iohannis le-a transmis şefilor de stat din statele membre B9 că România contează pe sprijinul lor pentru ca Brigada Multinaţională de la Craiova să fie cu adevărat multinaţională, capabilă să descurajeze şi să apere şi pentru înfiinţarea Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est.

El a punctat că ar trebui acordată mai multă atenţie partenerilor din est şi să fie oferit mai mult sprijin.

,,Putem să sporim capacitatea acestora de a se apăra singuri în faţa oricărui tip de ameninţări, fie ele militare, cibernetice, hibride sau pură propagandă. De asemenea, putem să le arătăm că nu sunt singuri, implicându-i mai mult în procesul de pregătire şi în exerciţii, în schimbul de informaţii şi în dialogul politic cu privire la securitatea în regiune", a spus Iohannis.

Şeful statului a subliniat şi faptul că partenerii NATO din Balcanii de Vest au nevoie de o atenţie sporită, întrucât această regiune se confruntă cu provocări de securitate complexe, atât interne, cât şi externe. În context, el a precizat că semnarea Protocolului de Aderare la NATO a Republicii Macedonia de Nord reprezintă un pas major pentru procesul de reconciliere regională.

Potrivit preşedintelui Iohannis, cooperarea NATO-UE are o importanţă deosebită pentru asigurarea unui mediu stabil şi sigur în zona euroatlantică, dar şi în afara acesteia. 

,,Cuvintele-cheie pentru ca ea să funcţioneze şi să producă rezultatele preconizate sunt complementaritatea şi sinergia acţiunilor. Mobilitatea militară, sprijinul pentru partenerii noştri din Vecinătatea Estică şi din Balcanii de Vest, contracararea ameninţărilor hibride, ar trebui să rămână o prioritate comună. În acest sens, în timpul Preşedinţiei noastre la Consiliul UE, vom sprijini eforturile de consolidare a rolului UE în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea", a afirmat el.

Şeful statului a precizat că trebuie arătat că NATO este o "alianţă puternică, care livrează". 

,,Rezultatele noastre în toate aceste domenii vor asigura succesul reuniunii liderilor NATO de la sfârşitul acestui an. (...) Puteţi conta pe noi, domnule secretar general, în ceea ce priveşte pregătirea adecvată a acestei reuniuni. Puteţi conta, de asemenea, pe România, care va continua să îşi îndeplinească toate angajamentele din cadrul NATO", a conchis Iohannis.

Preşedintele Iohannis a participat, joi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), care are loc la Kosice, în Republica Slovacă. 

La eveniment au participat şi şefii de stat din Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. La finalul reuniunii a fost adoptată o declaraţie comună, care va evidenţia evaluările şi obiectivele comune ale statelor participante la acest format, inclusiv în pregătirea următorului summit aliat, preconizat pentru finalul acestui an.

Formatul Bucureşti (B9) a fost lansat la iniţiativa preşedinţilor României şi Poloniei. Primul summit a avut loc în noiembrie 2015, la Bucureşti, iar al doilea la Varşovia, în iunie 2018.

Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES

Copyright 2019 - Toate drepturile rezervate.
defense.n-nxt.27