Klaus Iohannis se va deplasa în vizită la Chișinău ca urmare a unei invitații venite din partea Maiei Sandu

Tudor Curtifan |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursă foto: Klaus Iohannis Facebook
Sursă foto: Klaus Iohannis Facebook

Președintele României și președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul unei discuții telefonice în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state

În cadrul acestei discuții, președintele Maia Sandu l-a invitat pe președintele Klaus Iohannis într-o vizită oficială la Chișinău. Administrația Prezidențială de la București a anunțat că invitația a fost acceptată de șeful statului român

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis Președintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, în cadrul unei discuții telefonice din această dimineață, felicitări din partea României și a sa personal pentru victoria covârșitoare obținută în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din data de 15 noiembrie 2020”, a transmis, luni, Administrația Prezidențială.

„Președintele României și Președintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuției că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Președintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei Președinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidențial.

În cadrul discuției, Președintele Klaus Iohannis a arătat că rezultatul obținut de doamna Maia Sandu reprezintă o victorie a democrației, marcând un pas decisiv în direcția parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susținut permanent și îl va susține și în continuare, fără rezerve.

Cetățenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării luptei împotriva corupției și construirii unor instituții democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor direct. Eforturile în aceste direcții, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanție a prosperității pentru cetățenii Republicii Moldova.

Președintele României își exprimă încrederea că Republica Moldova va găsi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care să susțină clar și ferm programul reformator al Președintelui ales și abordarea sa pro-europeană. Drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiției și în privința consolidării democrației.

 

România va continua să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi

 

În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fundament al relației speciale bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic și tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea și aprofundarea proiectelor comune”, a conchis Administrația Prezidențială.

Amintim că CEC (Comisia Electorală Centrală) a finalizat în această dimineață centralizarea proceselor verbale din toate cele 2.143 de secţii de votare constituite atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi în străinătate, iar datele cumulate arată că Maia Sandu a întrunit 943.486 de voturi (57,75%) din totalul celor 1.633.625 voturi valabil exprimate, în timp ce Igor Dodon a obţinut 690.139 voturi (42,25%).

Maia Sandu va deveni al șaselea președinte din istoria Republicii Moldova și al doilea ales prin vot popular. Totodată, Maia Sandu devine și cel mai votat politician din istoria Republicii Moldova. Mandatul ei se anunță unul dificil în contextul în care așteptările sunt mari iar ea va fi nevoită să lucreze cu un Parlament ostil controlat de socialiștii președintelui în exercițiu Igor Dodon.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel