J-20 vs. Rafale. China și India își revendică superioritatea aeriană

Darius Muresan |
Data publicării:
Rafale, sură foto: Dassault Aviation
Rafale, sură foto: Dassault Aviation

La finalul lunii iulie, India a primit primul lot de cinci aeronave Dassault Rafale pe care le va utiliza pentru descurajarea acțiunilor Pakistanului și a Chinei.

New Delhi trece printr-un amplu program de modernizare al forțelor armate, iar problemele cele mai mari sunt în zona Forțelor Aeriene. India intenționează să își înlocuiască treptat aeronavele Su-30MKI.

La începutul acestei luni, după ce aeronavele Rafale au ajuns în India, Birender Singh Dhanoa, fostul comandant al Forțelor Aeriene ale Indiei, a afirmat că noile aparate Rafale sunt net superioare avioanelor Chinei, punând accent pe faptul că aeronavele franceze sunt dotate cu radare AESA și rachete performante aer-aer Meteor, dezvoltate de MBDA, cu rază de acțiune mare. În opinia sa, India va înclina balanţa de putere în regiune cu noile Rafale.

Răspunsul părții chineze nu s-a lăsat așteptat, iar în publicația chineză Global Times, Zhang Xuefeng, un expert militar chinez, a afirmat că Rafale nu ar putea face față aeronavelor J-20 dezvoltate de China. Chinezii consideră că Rafale e un avion de generația a 3 ++ și nu ar avea nicio șansă în fața unei aeronave de generația a 4-a cum e J-20. Mai mult, experții chinezi sunt de părere că Rafale este superior Su-30MKI aflat în dotarea Indiei numai pe alocuri.

 

Rafale sau J-20?

 

Jurnalistul militar Michael Peck, expert în domeniul apărării, subliniază foarte corect într-o analiză pentru Forbes că Rafale e o aeronavă de generația 4.5. Potrivit acestuia, cel mai mare avantaj al aeronavelor Rafale în fața chinezilor e reprezentat de racheta aer-aer Meteor. Analizând „disputa” Rafale vs. J-20, Peck amintește că se cunosc puține lucruri despre J-20, a cărui principală armă este racheta aer-aer PL-15, despre care Beijingul susține că poate lovi ținte la 200 de kilometri distanță, dar China nu deține decât aproximativ 50 de aparate J-20.

Totuși, subliniază Peck, nici Rafale, iar J-20 nici atât, nu au fost folosite în operațiuni de luptă intense pentru a își demonstra capacitățile. Rafale e combat proven, dar a fost utilizat pentru a bombarda ținte prost apărate în Afganistan, Libia, Irak și Siria. 

Iar având în vedere că vorbim de două puteri nucleare, jurnalistul militar nu crede că se va ajunge la un dogfight între Rafale și J-20, orice incident, fie el cât de mic, fiind atent controlat pentru a nu escalada tensiunile. Dar orice confruntare între Rafale și J-20 ar depinde mai puțin de factori precum manevrabilitatea aeronavelor și mult mai mult de factori precum experiența pilotului, sistemele radar de la sol, a aeronavelor de realimentare și nu în ultimul rând de distanța la care aeronavele se află de bazele lor aeriene, e de părere Peck. De exemplu, bazele aeriene chineze din Ladakh au o capacitate limitată, în timp ce bazele mai mari din Xinjiang și Tibet sunt la o distanță de 600 km. În comparație, baza aeriană Ambala din India, unde vor fi desfășurate aeronavele Rafale, se află la doar aproximativ 480 de kilometri de zona disputată.

Cu excepția unor inovații de ordin tehnic ori a unor defecte care ar apărea în proiectarea celor două aeronave, e puțin probabil ca Rafale sau J-20 să „decidă cine stăpânește cerul în Himalaya”, concluzionează Peck.

Amintim că India a încheiat, în 2016, un contract pentru achiziția a 36 de avioane de vânătoare Rafale. Livrarea acestora trebuie finalizată până la finalul anului 2021. India va achita aproximativ 7 miliarde de dolari pentru primele 36 de aeronave și intenționează să achiziționeze 126 de aparate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel