Într-un mesaj pe contul său de pe platforma X, ministrul a declarat că "marea provocare" cu care se confruntă Israelul în urma eliberării ostaticilor este distrugerea tunelurilor Hamas din Fâşia Gaza şi a adăugat că a instruit forţele armate "să se pregătească pentru îndeplinirea misiunii".
"Acesta este principalul sens al implementării principiului convenit de demilitarizare a Gazei şi dezarmare a Hamas", a spus el.
Potrivit lui Katz, operaţiunea va fi efectuată "prin mecanismul internaţional care va fi stabilit sub conducerea şi supervizarea Statelor Unite".
Procesul de eliberare a celor 48 de ostatici încă deţinuţi în Gaza, dintre care se crede că 20 mai sunt în viaţă, este aşteptat să înceapă luni dimineaţă, le-a transmis familiilor captivilor coordonatorul israelian pentru situaţia ostaticilor, Gal Hirsch.
Dezmembrarea infrastructurii militare a Hamas în Fâşie figurează şi în acordul la care gruparea islamistă palestiniană a ajuns cu Israelul, care stabileşte că, odată cu începerea armistiţiului, care a intrat în vigoare sâmbătă la prânz, Hamas şi miliţiile palestiniene au la dispoziţie o perioadă de 72 de ore pentru a elibera ostaticii din Gaza.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News