Israel vs Iran - scenariul unei posibile confruntări militare

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

În contextul escaladării la cote critice a tensiunilor din Orientul Mijlociu, pe 18 ianuarie, ediția americană a Military Watch a publicat pe canalul său de YouTube o analiză însoțită de imagini privind modului în care s-ar putea derula un eventual conflict între Israel și Iran și la ce rezultate ar conduce.

Analiza prezintă forțele și mijloacele pe care cele două părți le-ar putea folosi în potențialul conflict militar, specificând că armele de distrugere în masă (chimice, biologice și nucleare) nu vor fi utilizate. De asemenea, aceasta examinează derularea conflictului militar purtat exclusiv între Israel și Iran, respectiv în condițiile în care aliații Israelului (SUA, EAU, Arabia Saudită și NATO) și Iranului (Rusia, Siria, Irak și Hezbollah) nu vor fi implicați în conflict.

Youtube video image

Analiștii publicației americane consideră că mijloacele aeriene iraniene, depășite din punct de vedere tehnic, vor fi învinse relativ ușor de avioanele israeliene mai moderne.

Citeşte şi: Israelul, dispus să atace Iranul dacă administraţia Biden revine în cadrul acordului nuclear JCPOA

În același timp, se apreciază că sistemul iranian de apărare antiaeriană va putea produce anumite pierderi aviației israeliene. Iranul, însă, va răspunde atacului aerian lansat de Israel cu un atac masiv cu rachete balistice și de croazieră, lansate asupra teritoriului israelian, simultan cu utilizarea masivă a dronelor de atac.

Acțiunile forțelor navale ale celor două state vor fi limitate, datorită complexității tranzitării din Marea Mediterană spre Oceanul Indian.

De asemenea, se consideră că în acest conflict confruntarea terestră este inevitabilă. Forțele militare ale Israelului și Iranului vor trece granițele Siriei și Irakului și vor începe să se apropie una de cealaltă pentru a se confrunta direct. Israelul va beneficia de avantajul logisticii, infanteriei mecanizate și sprijinului aerian superioare, în timp ce Iranul ar putea folosi pentru atacuri aeriene doar dronele stealth.

Principalul avantaj al Iranului poate veni din utilizarea masivă a mijloacelor de artilerie și rachetelor balistice care pot ține sub presiunea focului infanteria israeliană, precum rachetele balistice tactice Hwasong-6 și Fateh-110.

Se estimează că în confruntarea terestră Iranul ar putea disloca sistemele mobile rusești de apărare antiaeriană S-300. Deși nu ar putea asigura un nivel ridicat de protecție antiaeriană pentru trupe, acestea ar produce limitări în acțiunile mijloacelor aeriene israeliene și ar mai reduce astfel din avantajul pe care acestea îl conferă forțelor israeliene.

Rezultatul final este văzut ca unul indecis, deoarece niciuna dintre părți nu poate obține un avantaj decisiv. În același timp, după încheierea confruntării armate ar putea începe o criză umanitară în Israel, întrucât rachetele iraniene vor provoca daune semnificative infrastructurii orașelor israeliene aglomerate.

Situația ar deveni și mai clar echilibrată odată cu achiziționarea de către Iran a aeronavelor de luptă chinezești J-10C, pe care Teheranul o are deja în vedere, însă ar redeveni în favoarea Israelului odată cu aducerea aeronavelor F-35 la capacitatea maximă de luptă.

 

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel