Israel are un nou șef de Stat Major al Armatei

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Guvernul israelian a oficializat duminică numirea în postul de şef de stat major a generalului Aviv Kochavi, potrivit unei surse guvernamentale, relatează AFP.

"Guvernul a aprobat în unanimitate această nominalizare", a precizat sursa citată pentru AFP.

Desemnarea generalului Kochavi drept cel de al 22-lea şef de stat major al armatei a fost anunţată la sfârşitul lui octombrie de ministrul israelian al apărării Avigdor Lieberman, care a demisionat între timp.

Generalul Kochavi ar urma să-şi înceapă mandatul la începutul lui 2019, urmându-i în post generalului Gadi Eisenkot, care îşi termină mandatul la sfârşitul acestui an.

Postul de şef de stat major este unul capital, în contextul în care Israelul este confruntat cu o situaţie tensionată cu palestinienii, nu are acord de pace decât cu două ţări arabe şi se simte ameninţat de acţiunile Iranului. Armata este o instituţie fundamentală în această ţară.

Aviv Kochavi era adjunct al şefului de stat major din 2017, după ce a fost în fruntea comandamentului de nord. El a condus informaţiile militare în timpul războiului din 2014 împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas şi a aliaţilor săi în Fâşia Gaza.

Absolvent al universităţilor americane Harvard şi Hopkins în relaţii internaţionale, Aviv Kochavi este prezentat frecvent în media israeliene drept un om cu un spirit critic ascuţit şi capacităţi de reflecţie neconvenţionale, pe lângă faptul că posedă o importantă experienţă militară.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel