Iranul solicită Uniunii Europene mai multă implicare pentru a salva acordul nuclear

bahram_qasemi_46267300
purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Bahram Qasemi
Iranul a declarat luni că Europa ar trebui să-şi accelereze eforturile pentru a salva acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri, din care preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite în luna mai, a informat televiziunea de stat iraniană.

,,Europenii şi alţi semnatari ai înţelegerii (China şi Rusia) au încercat să salveze acordul...dar procesul a fost lent. Ar trebui accelerat, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Bahram Qasemi, în cadrul unei conferinţe de presă difuzată în direct de televiziunea de stat, potrivit Reuters.

,,Iranul se bazează în principal pe propriile capacităţi pentru a depăşi noile sancţiuni impuse de Statele Unite ale Americii, a mai spus el.

Statele europene s-au luptat pentru a se asigura că Iranul primeşte suficiente beneficii economice pentru a convinge Teheranul să rămână în acord după retragerea SUA.

Statele Unite au impus în august sancţiuni Iranului, care includ oprirea tranzacţiilor financiare şi a importurilor de materii prime, precum şi restricţii privind achiziţiile în sectoarele auto şi aeronautic.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close