Iranul spune că nu va îmbogăți uraniul la 90%, limita necesară pentru bomba atomică, chiar dacă negocierile eșuează

iran_racheta_91716600
Iranul nu intenţionează să îmbogăţească uraniu peste limita de 60% în cazul eşuării negocierilor asupra programului său nuclear, a declarat sâmbătă şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică, Mohammad Eslami, informează Agerpres, care citează AFP.

Întrebat de agenţia de presă rusă RIA Novosti cu privire la posibilitatea ca Iranul să majoreze şi mai mult nivelul de îmbogăţire a uraniului în cazul în care negocierile vor eşua, Eslami a răspuns "Nu".

"Obiectivele noastre în materie de îmbogăţire a uraniului sunt cele de a răspunde nevoilor noastre industriale, de producţie" şi celor "ale poporului iranian", a spus el.

După cinci luni de pauză, negocierile pentru salvarea acordului internaţional asupra programului nuclear, acord încheiat în 2015, au fost reluate la sfârşitul lui noiembrie la Viena între ţările care mai sunt încă parte a acordului: Germania, Franţa, Regatul Unit, China, Iran şi Rusia. Ele vor fi reluate luni după o pauză de zece zile şi după câteva progrese pe plan tehnic.

Acordul, muribund după ce SUA s-a retras din el în 2018 şi a restabilit sancţiuni, îi oferea Teheranului ridicarea unei părţi din sancţiunile internaţionale în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear, plasat sub controlul strict al ONU.

În noiembrie, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a informat în legătură cu o majorare netă a stocului de uraniu puternic îmbogăţit de Iran. Potrivit unui raport al AIEA, cantitatea de uraniu acumulată, estimată la începutul lui noiembrie la 2.489,7 kg, depăşeşte acum de peste 12 ori limita autorizată prin acordul din 2015.

Iranul a anunţat încă în aprilie că a început să producă uraniu îmbogăţit la 60%, mult peste nivelul de 3,67% fixat de acordul internaţional, apropiindu-se de cele 90% necesare fabricării unei bombe nucleare, chiar dacă Teheranul dezminte că ar avea un asemenea proiect.

Preşedintele american Joe Biden, a cărui ţară participă în mod indirect la discuţiile de la Viena, s-a declarat gata să revină în acord cu condiţia ca Iranul să-şi reia angajamentele.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close