Iranul neagă sechestrarea petrolierului britanic Pacific Voyager

pacific_voyager_73220400
Administrația de la Teheran a transmis că nu a sechestrat un petrolier al Marii Britanii în Golful Persic, catalogând o serie de informații apărute în acest sens ca fiind „fabricate" și „false", a transmis agenția de presă IRIB, citată de Reuters.

Mai multe rapoarte privind sechestrarea unui petrolier britanic au apărut în cadrul platformei Twitter. Conform acestora, Iranul a sechestrat petrolierul britanic Pacific Voyager.

Membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat joi petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană, informează Mediafax.

Administrația de la Teheran a anunțat vineri că ar putea sechestra o navă britanică în cazul în care petrolierul nu este eliberat.

"Dacă Marea Britanie nu eliberează petrolierul iranian, este datoria autorităţilor iraniene să captureze un petrolier britanic", a declarat Mohsen Rezai, unul dintre comandanţii Gardienilor Revoluţiei din Iran. La rândul său, Ministerul de Externe de la Teheran a cerut eliberarea imediată a petrolierului, acuzând Marea Britanie că a acţionat la ordinul SUA.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close