Iranul și-a dat cu stângul în dreptul după ce a atacat replica portavionului USS Nimitz. Nava s-a scufundat în locul 'greșit'

USS Nimitz
USS Nimitz

Probleme pentru replica portavionului american USS Nimitz construit de Iran.

Iranul a construit o replică a unui portavion american din clasa Nimitz. Iranienii au folosit replica în scopuri propagandistice și în timpul unor exerciții militare când Gardienii Revoluției au atacat sub privirile conducătorilor militari „macheta” americană.

Evenimentele au fost prezentate cu mare fast de media de stat de la Teheran. În 2015, în urma unui amplu exercițiu, navele Gardienilor Revoluției au scufundat pentru prima oară replica portavionului american, așa-zisa navă militară fiind ulterior reparată. Replica a fost construită în perioada 2013-2014.

În urmă cu doar câteva zile, pe 28 iulie, iranienii au „atacat” din nou replica portavionului. În timpul exercițiilor militare „Profetul Mohammed”, replica portavionului din clasa Nimitz a fost încercuită de nave ale Gardienilor Revoluției, iar ulterior rachete lansate de pe un elicopter au lovit replica.

Însă problemele pentru iranieni au apărut după ce replica portavionului a fost atacată. Cei de la Forbes, analizând imaginile din satelit, anunță că portavionul e scufundat și abandonat la intrarea în portul Bandar Abbas, unde replica navei a fost dusă după exercițiile militare.

Problema e că locul în care replica portavionului american s-a scufundat va da bătăi mari de cap iranienilor. Acesta se află aproape de intrarea în port, în apropierea canalului principal de navigație, unde apa are o adâncime de doar 14 metri.

Acest lucru înrăutățește situația întrucât replica reprezintă un pericol real pentru navele care navighează în zonă. Replica va trebui recuperată, dar, scrie sursa citată, acest lucru va necesita un efort și resurse mari de care Teheranul se pare că nu dispune în prezent.

Deși replica încearcă să copieze un portavion american din clasa Nimitz, este mult mai mică în comparație cu USS Nimitz. Replica portavionului american 'construit' de iranieni pare să aibă aproximativ 200 de metri lungime și 50 de metri lățime, în timp ce un portavion din clasa Nimitz are peste 300 de metri lungime și 75 de metri lățime.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel