Iranul face legea în Ormuz, la propriu: Parlamentul va proclama controlul asupra Strâmtorii

ormuz
Strâmtoarea Ormuz
Corpul Gardienilor Revoluției a stabilit și un termen limită pentru deblocarea strâmtorii Ormuz.

Iranul este acum într-o ofensivă mediatică pe care nimeni nu o potea anticipa la începutul războiului. Unitatea de informații a Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) e foarte activă pe rețelele de socializare.

Evaluarea IRGC este că spațiul de manevră al SUA s-a restrâns. Agenția a declarat că Teheranul a stabilit un termen limită pentru ca armata americană să pună capăt blocadei porturilor iraniene, fără a specifica, însă, un termen limită. Structura susține și că există o schimbare de ton împotriva Washingtonului din partea Chinei, Rusiei și Europei.

„Există o singură modalitate de a înțelege acest lucru - Trump trebuie să aleagă între o operațiune militară imposibilă sau o înțelegere proastă cu Republica Islamică Iran. Spațiul decizional al SUA s-a restrâns”, se arată într-o postare despre Xu, relatată de Al Jazeera.

Președintele american Donald Trump a declarat că va lua în considerare în continuare o nouă propunere de pace din partea Teheranului, dar a pus la îndoială perspectivele acesteia, spunând că Iranul nu a plătit încă „un preț suficient de mare”.

Două publicații semi-oficiale iraniene, Tasnim și Fars, despre care se crede că sunt apropiate de Garda Revoluționară din Iran, au declarat că Iranul a trimis SUA o nouă propunere în 14 puncte prin intermediul Pakistanului.

Iranul pregătește Legea Ormuz

Ambarcaţiuni ale Marinei Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGCN) operând în strâmtoarea Ormuz, în apropierea unei nave americane. Imagine de arhivă. Sursa foto: USNI News.

Iranul intenționează să adopte o lege care i-ar acorda controlul asupra Strâmtorii Ormuz, a declarat vicepreședintele parlamentului iranian.

„Planul de gestionare a Strâmtorii Ormuz” va include 12 puncte, a declarat Ali Nikzad, potrivit presei de stat din Iran, citată de IranIntl.

Printre altele, aceasta include următoarele prevederi:

  • Navelor israeliene nu li se va permite niciodată să treacă prin strâmtoare;
  • Navele din „țări aflate în război”, care probabil se referă la SUA, nu vor avea voie să treacă decât dacă plătesc despăgubiri de război;
  • Alte nave vor avea voie să treacă doar dacă primesc „permisiunea din partea Iranului”.

Oficialul iranian a adăugat că măsura va fi adoptată în conformitate cu dreptul internațional și cu drepturile vecinilor Iranului, insistând în același timp că Teheranul nu va readuce strâmtoarea la statutul său de dinainte de război.

"Navigația prin Strâmtoarea Hormuz nu va fi aceeași ca înainte de război”, a spus oficialul, comparând măsura cu naționalizarea industriei petroliere din 1951. Doar că aici este vorba despre încălcarea flagrantă de către Teheran a dreptului internațional, deoarece Strâmtoarea Ormuz nu aparține exclusiv Iranului și nu poate trata ruta ca fiind ape interne.

Alte știri de interes
x close