Centrul a precizat că un grup de instructori iranieni, ofițeri din cadrul Corpului Gardienilor Revoluției, despre care se spune că se află sub protecția Gărzii Naționale Ruse, au fost identificați în satul Mikulichi din regiunea belarusă Gomel alături de ofițeri ai FSB rus.
Potrivit informațiilor obținute din Belarus, acești instructori au coordonat loviturile dronelor "Shahed-136" asupra infrastructurii din Kiev, precum și asupra regiunilor de nord și de vest ale Ucrainei.
Vinerea trecută, un oficial ucrainean a declarat agenției de presă KAN că zece iranieni care antrenau soldați ruși au fost uciși în loviturile ucrainene în cursul săptămânii trecute.
Iranienii antrenează și operează drone Shahed-136 și în Crimeea
Informația vine în momentul în care oficialii americani și ucraineni au avertizat că iranienii îi antrenează pe ruși să folosească drone iraniene în Crimeea. Miercurea trecută, Centrul Național de Rezistență Ucraineană a susținut că instructorii iranieni supravegheau lansarea rusă a dronelor sinucigașe din interiorul teritoriului ucrainean anexat.
Centrul a menționat, citând surse din rezistența secretă ucraineană, că "rușii au dus instructori iranieni în Herson și Crimeea pentru a lansa drone kamikaze Shahed-136. Ei îi instruiesc pe ruși cum să folosească aceste aparate și le monitorizează direct lansarea asupra țintelor ucrainene, inclusiv loviturile de la Nikolaev și Odesa".
"Iranienii au fost pe teren în Ucraina pentru a ajuta Rusia în lansările de drone", a declarat, joia trecută, secretarul de presă al Pentagonului, generalul Patrick S. Ryder.