Într-o discuție cu Erdogan, Putin a acuzat Ucraina de „acțiuni provocatoare periculoase”

vladimir-putin-rusia_91439100
Vladimir Putin, sursă foto: Kremlin
Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Kievul de ''acţiuni provocatoare periculoase'' în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, într-o convorbire telefonică avută cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, a anunţat Kremlinul, potrivit Agerpres, care citează Reuters.

Washingtonul a afirmat că Moscova a comasat recent cele mai multe trupe la frontiera estică a Ucrainei de după 2014, an în care Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a început să-i susţină pe separatiştii din regiunea Donbas.

Violenţele s-au intensificat între trupele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi din regiunea Donbas. Legat de aceste evoluţii, Germania i-a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din zona frontierei cu Ucraina.

În dialogul telefonic, Putin şi Erdogan au discutat, de asemenea, despre posibila producere în comun a vaccinului Sputnik V împotriva COVID-19.

Pe de altă parte, SUA au informat Turcia că două nave militare americane vor traversa strâmtorile Dardanele şi Bosfor pentru a fi desfăşurate în Marea Neagră până la 4 mai, potrivit diplomaţiei turce.

În urmă cu 15 zile ne-a fost trimisă pe canale diplomatice o notificare că două nave militare ale Statelor Unite vor trece către Marea Neagră, în concordanţă cu Convenţia de la Montreux. Navele vor rămâne în Marea Neagră până în 4 mai, a declarat Ministerul Afacerilor Externe turc. 

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close