Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România

DefenseRomania Team |
Data publicării:

În contextul participării la cea de-a 60-a ediție a Conferinței de Securitate de la München, ministrul Angel Tîlvăr a avut sâmbătă, 17 februarie, o întâlnire bilaterală  cu Kajsa Ollongren, ministrul apărării din Regatul Țărilor de Jos. Această întrevedere a oferit o platformă excelentă pentru discuții aprofundate pe teme esențiale de securitate și apărare, subliniind cooperarea strânsă între cele două națiuni.

Subiectele discutate au acoperit o gamă largă de interese comune, punând un accent deosebit pe securitatea în regiunea Mării Negre, mai ales în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Ministrul Tîlvăr a condamnat atacurile ruse asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre și a prezentat eforturile României pentru menținerea  siguranței traficului maritim civil. În context, a menționat importanța acordului trilateral Republica Turcia-România-Bulgaria (MCM Black Sea) pentru contracararea pericolelor reprezentate de minele marine aflate în derivă în Marea Neagră.

Progresele programelor de instruire comune, participarea militarilor olandezi, în anul 2022 și 2023, la Grupul de Luptă NATO condus de Franța, dislocarea a trei aeronave MQ-9 Reaper fără pilot în România, pe parcursul anului 2024 - o premieră pentru Țările de Jos, precum și dislocarea de aeronave la Centrul European de Pregătire F-16 din România au fost, de asemenea, abordate, fiind evidențiată importanța acestora în consolidarea apărării și securității regionale.

În ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina, ministrul Tîlvăr a amintit sprijinul ferm al României pentru instruirea piloților ucraineni în cadrul Centrului European de Pregătire F16, atunci când aceștia vor atinge nivelul de pregătire care le va permite începerea antrenamentelor la Fetești.

Ministrul Tîlvăr a exprimat aprecierea față de dialogul politico-militar robust dintre România și Regatul Țărilor de Jos, prin sprijinul continuu  pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în zona Mării Negre.

Am mulțumit doamnei ministru pentru decizia Guvernului de la Haga de a contribui substanțial la întărirea apărării flancului estic al NATO și, în particular, a regiunii Mării Negre, prin dislocarea de trupe și tehnică militară de înaltă performanță în România, inclusiv prin aeronave F-16 pentru Centrul European de Instruire F-16”, a spus ministrul Tîlvăr.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel