Hezbollah avertizează Israelul: Toate facțiunile de rezistență ale axei s-ar putea angaja într-un astfel de război

Eduard Pascu |
Data publicării:
Lider Hezbollah Seyed Hassan Nasrallah
Lider Hezbollah Seyed Hassan Nasrallah

Liderul mișcării de rezistență libaneză Hezbollah a declarat că va da un răspuns ferm la eventualele atacuri israeliene împotriva Libanului.

Într-un interviu acordat marți la Radio Liban Noor, Seyed Hassan Nasrallah a numit regimul sionist o „entitate canceroasă” fără credibilitate în regiune, transmite agenția Tasnim.

„Israelul își propune să ocupe întreaga Palestină și, în conformitate cu această schemă, Iordania este o casă alternativă pentru poporul palestinian”, a spus Seyed Hassan Nasrallah, conform Al Manar TV.

El a mai spus că Tel Aviv nu are curajul de a duce un alt război în Liban, având în vedere puterea defensivă a țării musulmane. "Avertizăm Israelul înainte de a comite o nebunie prin lansarea marelui război, că toate facțiunile de rezistență ale axei s-ar putea angaja într-un astfel de război", a spus Nasrallah, potrivit Press TV.

Liderul Hezbollah a promis un răspuns ferm la orice atacuri ale armatei israeliene, menționând „nu va reuși să supraviețuiască”.

„Nu dorim niciun război civil și nici nu vrem să conducem țara. Răspundem la orice atac asupra luptătorilor noștri de pretutindeni”, a mai spus liderul mișcării de rezistență a Hezbollah.

Nasrallah a acuzat în continuare prezența militară a SUA în regiune, afirmând că „indică slăbiciunea aliaților săi” din Asia de Vest. Luni, mișcarea de rezistență Hezbollah a salutat eliberarea sudului Libanului în anul 2000 de sub ocupația israeliană și l-a catalogat drept „punct de cotitură” în istoria regiunii.

„Am trecut de la stadiul disperării la speranță, de la predare la rezistență, de la umilire la onoare și de la înfrângere la victorie”, a conchis șeicul Naim Qassem, adjunctul Hezbollah.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel