Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, arestat pentru suspiciunea de ''terorism''

Eduard Pascu |
Data publicării:
Adnane Gheith
Adnane Gheith

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, Adnane Gheith, a fost arestat de poliţia israeliană, fiind pentru prima oară obiectul unei anchete pentru "terorism", a indicat luni avocatul său, citat de AFP.

Gheith, responsabil al Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), este arestat cu regularitate - iar apoi eliberat în zilele următoare - pentru activităţi considerate ilegale în Israel. ANP, cu baza în Cisiordania, teritoriu ocupat de statul israelian, nu are nicio putere de a acţiona în Ierusalim, conform legii israeliene. Gheith a fost arestat duminică la domiciliul său în Ierusalimul de Est, a declarat avocatul său Mohamed Mamdouh. El a fost arestat pentru "încălcarea legii asupra suveranităţii (israeliene) şi planificarea unui act terorist", a spus acesta.

Este pentru prima oară când Gheith este arestat sub suspiciunea de "terorism", în plus faţă de cea de activităţi ilegale, a afirmat avocatul, fără a intra totuşi în detalii. Numeroase infracţiuni pot fi considerate ca acte de "terorism", conform legii israeliene. Contactat de AFP, serviciul de securitate internă (Shin Beth) nu a comentat aceste informaţii pentru moment, transmite Agerpres.

Poliţia israeliană a confirmat arestarea, precizând că guvernatorul este "interogat de forţele de securitate", potrivit purtătorului de cuvânt Micky Rosenfeld. Adnane Gheith mai fusese deja arestat în aprilie, iar apoi eliberat în ziua următoare, pentru activităţi legate - potrivit lui - de lupta împotriva noului coronavirus.

Israelul ocupă Ierusalimul de Est, sector palestinian al oraşului, din 1967. Statul israelian a anexat apoi unilateral Ierusalimul de Est, decizie care nu a fost recunoscută niciodată de comunitatea internaţională. Circa 320.000 de palestinieni trăiesc în Ierusalimul de Est şi speră să stabilească acolo capitala statului la care el aspiră. 

Citește și: Palestina mută și amenință Israelul că va proclama statul palestinian în frontierele dinainte de 1967

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel