Gripen-urile braziliene ar putea fi echipate cu rachete fabricate în Ucraina

Cătălin Costea |
Data actualizării: | Data publicării:

Serviciul de presă al companiei ”Spetstechnoexport” din Ucraina a informat că a lansată o propunere Braziliei privind dezvoltarea și livrarea de rachete pentru avioanele JAS 39 Gripen pe care Forțele Aeriene din Brazilia le-au achiziționat recent de la producătorul suedez Saab.

În Ucraina se consideră că autoritățile braziliene vor fi interesate de propunerea privind producția și livrarea de rachete de diferite tipuri și variante, mai ales pentru raportul cost/calitate avantajos.

Brazilia a încheiat un contract în valoare de 5,4 miliarde de dolari, în 2014, pentru achiziționarea și producția a 36 de aeronave Gripen. Conform prevederilor contractuale, Saab va asigura livrarea a 13 avioane produse în Suedia, alte opt avioane vor fi asamblate în comun de specialiști suedezi și brazilieni, iar celelalte 15 avioane vor fi asamblate de către compania Embraer din Brazilia.

La acel moment, oferta suedeză a fost aleasă în detrimentul celor făcute de francezii de la Dassault, privind aeronavele Rafale și de americanii de la Boeing, pentru avioanele F/A-18 Super Hornet.

Ceremonia de predare a primului avion Gripen a avut loc în septembrie 2019. După efectuarea testelor de zbor în Suedia, avionul a fost transportat în Brazilia la bordul unui cargou.

Comentariul autorului: Este puțin probabil ca Brazilia să aleagă modernizarea unor rachete sovietice sau chiar dezvoltarea unora noi de către industria ucraineană aflată la limita supraviețuirii și care vrea să se reinventeze din mers, în schimbul unui armament verificat și garantat de standardele de calitate ale unor producători renumiți, foarte probabil occidentali.

Însă este de remarcat tenacitatea afișată de companiile din cadrul complexului militar-industrial ucrainean pentru a reveni pe piața de armament. Fie că este vorba rachete de diferite tipuri, de avioane de transport militar, de elicoptere de luptă, sau de transportoare blindate și armament ușor, companiile ucrainene se regăsesc cu oferte de producție pe aproape toate continentele. Mai devreme sau mai târziu, o astfel de abordare va da cu siguranță rezultate, iar pe măsură ce vor obține succesul, aceste companii vor deveni ținte pentru investitorii străini.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel