Gorbaciov: Americanilor li s-a urcat la cap aroganța și s-au proclamat câștigătorii Războiului Rece deși împreună am salvat lumea

Tudor Curtifan |
Data publicării:

Actuala criză ruso-occidentală îşi are originea în "aroganţa" americană după destrămarea Uniunii Sovietice, a afirmat vineri ultimul lider sovietic Mihail Gorbaciov, în ajunul celei de-a 30-a aniversări a demisiei sale, care a constituit sfârşitul oficial al URSS, informează Agerpres, care citează AFP.

"Aceasta li s-a urcat la cap, aroganţa, autosatisfacţia, ei (americanii) s-au proclamat câştigători în Războiul Rece, în condiţiile în care împreună am salvat lumea de la confruntare", a declarat Gorbaciov.

"Cum se poate spera la relaţii de echitate cu SUA, cu Occidentul în această situaţie?", a continuat Mihail Gorbaciov, 90 de ani, într-un interviu pentru agenţia de presă RIA Novosti, denunţând "triumfalismul" Washingtonului.

Potrivit fostului lider sovietic, tabăra occidentală dorea "să construiască un nou imperiu, astfel s-a născut ideea extinderii NATO".

 

Extinderea NATO spre est este în opinia Rusiei cauza profundei crize dintre Occident și Moscova



Extinderea Alianţei Nord-Atlantice cu ţări din fostul bloc comunist în anii 1990 este, potrivit preşedintelui rus Vladimir Putin, cauza profundei crizei dintre Rusia şi Occident, pentru că, în opinia Kremlinului, NATO este principala ameninţare la adresa securităţii strategice a Federaţiei Ruse.

Preşedintele rus a cerut luna aceasta SUA şi aliaţilor lor să semneze tratate care interzic în special orice extindere viitoare a Alianţei, precum şi orice cooperare militară în ceea ce Rusia consideră a fi zona sa de influenţă.

Washingtonul, care consideră inacceptabile o serie dintre aceste revendicări, a acceptat cu toate acestea organizarea de negocieri în ianuarie, pentru a permite o detensionare, Occidentul având temerea că Moscova ar putea lansa o invazie în Ucraina, fostă republică sovietică ce vrea să adere la NATO.

Săptămâna aceasta, Vladimir Putin a apreciat drept "pozitive" primele reacţii americane la cererile Rusiei, însă el a declarat totodată că pregăteşte măsuri "militare şi tehnice" pentru a răspunde la ameninţarea occidentală.

 

Gorbaciov a salutat negocierile care vor urma



Gorbaciov a salutat negocierile prevăzute să aibă loc în ianuarie. "Le susţin şi sper că va exista un rezultat care le va permite tuturor ţărilor europene să se simtă în securitate", a subliniat el.

SUA şi Uniunea Europeană acuză Moscova că a comasat trupe la frontiera Ucrainei şi ameninţă Rusia cu sancţiuni economice fără precedent în caz de agresiune.

Mihail Gorbaciov a demisionat din funcţia de preşedinte al Uniunii Sovietice pe 25 decembrie 1991, marcând sfârşitul oficial al imperiului comunist.

Vladimir Putin a calificat destrămarea Uniunii Sovietice drept "cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului al XX-lea".

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel