Germania refuză să trimită soldați în Siria. Decizia provoacă tensiuni în coaliție

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul german a respins luni o cerere a Statelor Unite de a trimite trupe la sol în nordul Siriei, un subiect ce provoacă disensiuni în interiorul coaliţiei Angelei Merkel, relatează France Presse.

"Când spun că guvernul german intenţionează să-şi păstreze dispozitivul din coaliţia împotriva grupării Stat Islamic, după cum ştim aceasta nu include trupe terestre", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Steffen Seibert, în timpul unui briefing de presă regulat.

SUA au cerut duminică Germaniei, prin vocea reprezentantului special american pentru Siria James Jeffrey, să furnizeze trupe terestre şi aşteaptă un răspuns rapid.

"Noi căutăm aici (în Germania) şi printre ceilalţi parteneri ai coaliţiei internaţionale împotriva SI ce cuprinde 80 de ţări "voluntari gata să investească", a declarat Jeffrey, în vizită la Berlin.

"De mai mulţi ani, Germania aduce o contribuţie importantă şi recunoscută pe plan internaţional la coaliţia anti-SI", a subliniat ca răspuns Seibert. Participarea germană la această coaliţie constă în principal din zboruri de recunoaştere şi instruire în Irak. "Suntem acum în discuţie cu aliaţii noştri americani asupra modului în care trebuie să ne continuăm angajamentul în regiune", a adăugat el.

Mandatul pentru participarea Germaniei în Siria expiră la sfârşitul lunii octombrie. Parlamentul va trebui apoi să decidă asupra a ceea ce va urma.

SUA retrage soldații



Preşedintele Donald Trump a anunţat la sfârşitul anului 2018 retragerea majorităţii celor aproximativ 2.000 de soldaţi americani din nord-estul Siriei, proclamând victoria totală împotriva organizaţiei jihadiste SI.

De atunci, el a fost convins să încetinească retragerea şi să lase această zonă care nu este sub controlul regimului sirian mai multor sute de americani pe care el doreşte să-i sprijine militarii aliaţi. Cererea SUA a declanşat imediat dezbateri în cadrul coaliţiei fragile a Angelei Merkel.

Partidul de centru-dreapta (CDU) al cancelarului, favorabil unui angajament militar sporit al ţării asupra teatrelor de conflict, s-a declarat deschis discuţiilor. Dar aliatul său social-democrat se opune ferm.

Trimiterea de soldaţi la sol este un subiect politic sensibil în această ţară cu o cultură foarte pacifistă din cauza trecutului său nazist. Germania a început târziu, din 1994, să permită trimiterea soldaţilor săi în teatre de război străine.

Vezi și: Război Siria. SUA au cerut Germaniei să sprijine lupta cu trupe terestre

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel