Germania: Problemele Armatei privind echipamentele, obiectul unui program de apărare

armata_germana_29294000
Armata germană
Ministrul german al Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a anunţat luni un nou program pentru rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă armata în privinţa materialelor şi echipamentelor, relatează DPA, potrivit Agerpres.

'Iniţiativa de pregătire operaţională', pe care Kramp-Karrenbauer a prezentat-o la începutul unei întâlniri de două zile cu conducerea forţelor armate la Berlin, include procurarea descentralizată de materiale medicale şi angajarea de personal suplimentar în instituţiile responsabile cu achiziţiile.

După mai mulţi ani de măsuri de austeritate, forţele armate germane se confruntă cu lipsuri de echipamente şi angajaţi.

Întâlnirea din acest an, care are loc o dată la doi ani, se va concentra de asemenea pe cooperarea în domeniul apărării în Europa şi în cadrul NATO, precum şi pe digitalizarea armatei germane.

Ministrul german al apărării a recunoscut tot luni că ţara sa, arătată cu degetul cu regularitate de Statele Unote conduse de Donald Trump pentru cheltuielile sale militare considerate insuficiente în cadrul NATO, trebuie să facă mai mult.

"Sunt convinsă că Germania trebuie să devină mai activă, inclusiv în materie de politică de securitate", a spus ea.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close