"Pe baza diferitelor analize şi când văd ameninţarea potenţială pe care o reprezintă Rusia, pentru noi înseamnă cinci până la opt ani de pregătire", a declarat generalul Carsten Breuer.
"Aceasta nu înseamnă că va fi un război atunci. Dar este posibil. Pentru că sunt militar, spun: în cinci ani, trebuie să fim apţi pentru război", a insistat el.
Pentru prima dată de la sfârşitul Războiului Rece, "ne confruntăm cu posibilitatea unui război impus din exterior", a avertizat responsabilul militar german.
Aptitudinea pentru război înseamnă "mult mai mult" decât capacitatea de apărare, a continuat ofiţerul superior. "Pe lângă disponibilitatea personală şi materială, este vorba şi de schimbarea necesară de mentalitate la care trebuie să ne supunem", a explicat el.
Trebuie să existe o "schimbare de mentalitate, atât în societate, cât şi, mai ales, în Bundeswehr", a apreciat generalul german.
În ceea ce priveşte Alianţa Atlantică, Carsten Breuer a admis, de asemenea, că ţara sa va putea pune la dispoziţie anumite capabilităţi promise mai târziu decât era planificat, fără a preciza natura lor din motive de securitate.
În cadrul noii strategii de descurajare şi apărare a Alianţei Nord-Atlantice, Germania doreşte să menţină 35.000 de soldaţi în disponibilitate pe viitor. Aceasta include o divizie a armatei complet echipată şi pregătită să intervină din 2025 şi o alta din 2027.
Germania s-a trezit!

Germania a devenit liderul Europei în ceea ce privește putere financiară. După 1990 nemții s-au bucurat de gazele ieftine și de avântul economic dat de aceste resurse de hidrocarburi.
PIB-ul Germaniei azi depășește 4.3 trilioane de euro.
Războiul rus de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei pe 24 februarie 2022 a schimbat radical politica Germaniei privind înarmarea.
După decenii în care Germania a devenit principala forță economică a Europei, dar cu o armată modestă în comparație cu marii jucători, cancelarul Olaf Scholz a anunțat în celebrul discurs din iarna lui 2022, rămas în istoriografie ca Discursul Zeitenwende (n.r. în traducere punct de cotitură) o schimbare de 180 de grade a politicii Germaniei.
Nu doar prin renunțarea la gazul rusesc, dar mai ales prin investiții colosale în modernizarea Bundeswehr-ului prin deblocarea unui fond special de 100 de miliarde de euro anual pentru reînarmarea Germaniei în următorii ani!