Oficialii de la Berlin ar fi luat în sfârşit decizia mult aşteptată: Tancurile germane Leopard 2 ajung în Ucraina

tanc-leopard-2_06317600
Cotidianul german Der Spiegel și alte publicații germane au publicat marți seara articole în care se susţine că guvernul de la Berlin a decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina. Această decizie vine în urma unei dezbateri îndelungate pe această temă între aliații NATO și intervine după ce, marți, Polonia a cerut oficial Berlinului permisiunea de a trimite o parte din tancurile sale Leopard 2 în Ucraina.

Cotidianul Der Spiegel a relatat că decizia ar implica trimiterea a cel puțin o companie de tancuri Leopard 2A6. Versiunea 2A6 este a doua cea mai nouă versiune disponibilă și cea mai recentă disponibilă în număr mai mare.

Spiegel a atribuit informațiile sale unor surse guvernamentale, dar nu le-a numit în mod direct. NTV a publicat un articol similar, iar agenția de știri DPA a relatat ulterior că "sursele sale din coaliție" au spus același lucru. Dar guvernul nu a comentat în mod public informaţiile apărute în presă.

Un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a refuzat să comenteze informaţia, iar ministerul apărării nu a fost disponibil imediat pentru confirmare.

Decizia se referă la minimum o companie de tancuri Leopard 2 A6 din stocurile armatei germane, afirmă publicaţia citată, adăugând că şi alte ţări aliate, de exemplu cele scandinave, intenţionează să procedeze similar cu Germania.

Marți dimineață, la o întâlnire cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Berlin, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat: "Mă aștept să se ajungă în scurt timp la o decizie" în ceea ce privește exportul de tancuri Leopard către Ucraina.

Pistorius a declarat că au început deja diverse lucrări pregătitoare pentru a facilita astfel de exporturi în cazul în care acestea vor fi aprobate, abordând aspecte precum muniția, întreținerea și reparațiile și instruirea trupelor ucrainene pentru a le opera.

"Ne pregătim deja pentru toate acestea", a declarat Pistorius, care a depus jurământul abia joia trecută, în urma demisiei predecesorului său. De asemenea, acesta a precizat că  Germania nu va bloca statele aliate să livreze tancuri lor Leopard în Ucraina.

Alte știri de interes
x close