Generalul Mark Milley, noul șef al Statului Major al US Army

mark_milley_04941300
generalul american Mark Milley
Generalul Mark Milley a devenit luni noul şef de Stat Major al armatei americane şi îl va consilia militar pe preşedintele Donald Trump.

'Puteţi fi sigur că vă voi da întotdeauna un sfat militar informat, deschis şi imparţial', a declarat Milley, cunoscut pentru modul său franc de a vorbi, după ce a depus jurământul în prezenţa preşedintelui.

'Sunteţi prietenul meu, consilierul meu şi meritaţi acest post, nu m-am îndoit niciodată', a răspuns Trump într-un discurs care a încheiat ceremonia.

Cine e generalul Mark Milley, noul șef al Statului Major al US Army

Milley, general cu patru stele, în vârstă de 61 de ani, fost jucător de hochei pe gheaţă, este un ofiţer strălucit cu studii la Princeton şi participant la războaiele din Irak şi Afganistan.


El îl înlocuieşte pe Joe Dunford, numit în acest post de Barack Obama în 2015 pentru doi ani, dar păstrat în funcţie de Trump în 2017 pentru un al doilea mandat de doi ani.

Preşedintele Trump l-a ales în decembrie pe Mark Milley, şeful de Stat Major al armatei terestre, pentru a-i lua locul generalului Joe Dunford, care urma să se pensioneze.

Potrivit mai multor media americane, ministrul apărării de atunci, Jim Mattis, ar fi preferat numirea şefului de Stat Major al Air Force, generalul David Goldfein, în virtutea unei tradiţii a Pentagonului potrivit căreia diferitele arme se succed la conducerea Statului Major.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close