Generalul Mark Milley, confirmat de Senat în funcţia de şef al Statului Major american

S.I. Catalin |
Data publicării:
generalul american Mark Milley
generalul american Mark Milley

Senatul american a confirmat joi numirea generalului Mark Milley în funcţia de şef al statului major începând cu sfârşitul lunii septembrie, informează AFP.

Militarul cu cel mai înalt grad din armata SUA, care ocupă în prezent funcţia de şef al statului major al armatei terestre, ar urma să preia pe 30 septembrie funcţia ocupată în prezent de generalul Joe Dunford.

Numirea sa a fost aprobată cu 89 de voturi pentru şi unul împotrivă, la două zile după numirea noului ministrul al apărării Mark Esper, un fost militar care a ocupat anterior funcţia de secretar în armata terestră a SUA.

Un ofiţer strălucit în vârstă de 61 ani, absolvent la universităţii Princeton, participant la războaiele din Irak şi Afganistan, generalul Milley va beneficia de pe urma unei noi legi, adoptată în 2017, conform căreia durata mandatului funcţiilor de şef al statului major şi adjunct al statului major a fost majorată la 4 ani pentru a asigura o continuitate militară indiferent de schimbările politice din administraţia SUA.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel