Generalul Grumaz: Rușii trec prin „Poarta Focșani” în 24 de ore doar dacă fluturăm batistele

Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse
Sursă foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse

O dezbatere a think tank-ului CEPA analiza scenariul unui atac al Rusiei, ajungând la concluzia că în 24 de ore „Poarta Focșani” ar cădea din cauza lipsei de infrastructură a României.

NATO trebuie să poată mișca rapid trupe în puncte strategice ale Europei, unul fiind „Poarta Focșani” care nu ar face față însă unui atac din partea Federației Ruse.

Pentru a verifica cum funcționează această mobilitate a trupelor NATO, CEPA a coordonat cinci scenarii de mobilitate, la care au participat zeci de oficiali militari din NATO și UE, precum și experți civili în domeniul apărării. Unul dintre ele a vizat România și unul dintre punctele sale militare strategice: „Poarta Focșanilor”. Celelalte patru au fost ruta Nordic-Baltică (Norvegia-Suedia-Estonia), coridorul Suwalki (Polonia), Balcanii de Vest și Libia, analiza scenariile, în urmă cu o săptămână, Europa Liberă.

 

CEPA: „Poarta Focșanilor” ar cădea în 24 de ore din cauza lipsei de infrastructură

 

„Scenariul s-a concentrat pe faimoasa Poartă a Focșanilor și asupra reliefului foarte dificil, obstacolelor puse de munții Carpați și apoi de fluviul Dunărea, care este un obstacol, dar și ceva care ne ajută”, a explicat generalul Ben Hodges liniile mari ale scenariului din România, citat de sursa menționată.

„România trebuie să investească în infrastructura ei, lucru care nu se întâmplă”, a precizat și Phillip Petersen, coordonator al scenariului „Poarta Focșani”.

Poarta Focșanilor” este o bucată de teren care se întinde în patru județe – Vrancea, Galați, Brăila și Buzău și se află în sudul zonei operaționale de Est a României. Are o lățime de circa 85 de kilometri și merge în adâncime circa 60 de kilometri, pe direcția Ianca-Nămoloasa-Cudalbi. Limitele geografice ale „Porții” sunt Râmnicu Sărat-Odobești-Panciu la Vest, Tichilești-Brăila-Galați-Foltești și cursurile Prutului și Dunării la Est, Râmnicu Sărat-Sutești-Tichilești la sud și Panciu-Tecuci-Foltești la nord.

 

Generalul Grumaz crede că rușii intră prin „Poarta Focșanilor” în 24 de ore doar dacă ne scoatem și fluturăm batistele

Generalul (r) Alexandru Grumaz, președintele Centrului de Analiză și Studiu de Securitate, consideră că acest scenariu nu e plauzibil, explicând:

„Un studiu al CEPA spunea într-un scenariu că România e ocupată în 24 de ore de Rusia prin așa-numitul culoar „Poarta Focșanilor”. Cred că rușii trec în 24 de ore doar dacă scoatem și fluturăm batistele. Dar, lăsând la o parte gluma, zona respectivă, e o zonă foarte importantă. Acolo se află Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” care are  142 de ani de existență și, de asemenea, foarte important, acolo sunt dislocați militarii Regimentului 307 Infanterie Marină care sunt specializați în lupta din Deltă, pe cursul de fluvii și debarcare pe litoral.

România la ora actuală, cu excepțiile și deficiențele pe care le are în echipamente, a reușit să facă din această zonă din Dobrogea, începutul unei zone de anti-acces, de acces interzis. Mă refer și la bateriile de rachete Patriot mutate acolo, la sistemul care va veni de baterii de coastă și sistemul HIMARS. Aici ar mai trebui să aducă americanii un sistem de război electronic pentru a contrabalansa sistemul de război elecrtronic Murmansk pe care rușii îl au în Crimeea”, a precizat generalul Alexandru Grumaz, în cadrul emisiunii „Pe Plan Extern”, difuzată de DC News.

Vorbind de importanța sistemelor de război electronic, generalul român atrage atenția că Federația Rusă a creat o pânză de păianjen în regiune.

„Crimeea a devenit o zonă A2/AD, fiind în conexiune cu Kaliningradul și Latakia. Această pânză de păianjen creată de Rusia, din punct de vedere al unui război electronic, este complicată, complexă și interzice comunicațiile pe o rază de 3.000 la 5.000 de kilometri”, a conchis, avertizând, generalul (r.) Grumaz. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel