Generalul Barbu: România e la o „aruncătură de rachetă” de războiul Rusiei. Alături de Polonia suntem în prima linie

Darius Muresan |
Data publicării:
Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române
Sistem de apărare antiaerian şi antirachetă cu rază lungă de acțiune de tiă Patriot. Foto: Forțele Aeriene Române

Generalul (r.) Cristian Barbu, profesor asociat la Academia Tehnică Militară, a vorbit despre posibilitatea de a intra într-o nouă fază în războiul din Ucraina, ca urmare a mutărilor Federației Ruse.

Situația de ieri a fost extrem de tensionată. Kremlinul informase inițial despre un anunț important al președintelui Vladimir Putin, prima adresare în fața națiunii după declanșarea invaziei la scară largă de pe 24 februarie 2022 din Ucraina. 

După o amânare cu două ore, chiar în contextul în care la New York are loc Adunarea Generală a ONU, ieșirea lui Vladimir Putin a fost amânată pentru azi.

Se speculează că președintele rus ar putea lua decizia declarării oficiale a războiului și a mobilizării generale, în contextul în care forțele de ocupație au pierdut inițiativa în Ucraina și se retrag din regiuni importante. Mobilizarea generală ar duce la un război convențional total și la trimiterea pe front a forțelor regulate profesioniste, nu pe bază de contract și voluntariat. În acest sens Duma de Stat a pregătit deja terenul și a luat măsuri premergătoare mobilizării generale sau parțiale.

Totodată, ca urmare a contraofensivei fulgerătoare a Armatei ucrainene din septembrie, pe direcția nord-est Harkov și sud Herson, Federația Rusă a fost nevoită să se retragă masiv. În ciuda acestui lucru, administraţiile ruse din regiunile Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporijjia au decis să organizeze în regim de urgență referendumuri în perioada 24-25 septembrie, pentru alipirea la Federația Rusă.

Alipirea acestor regiuni la Federația Rusă ar fi un motiv pentru ca Moscova să decreteze mobilizarea generală considerând un atac asupra sa. Totodată, considerarea unui atac împotriva teritoriului rus, în virtutea doctrinei ruse de apărare, înseamnă inclusiv posibilitatea folosirii armei nucleare.

 

Generalul Barbu: Intrăm într-o fază nouă a războiului Rusiei, deloc îmbucurătoare. România, Polonia și statele baltice sunt la o „aruncătură de rachetă” 

 

2. Foto: Mini... (rusia-militari-armata-rusa_51412900.jpg)

Foto: Ministerul Apărării al Federației Ruse, pagina oficială de Facebook

Generalul (r.) Cristian Barbu, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Digi24, atrage atenția că se intră într-o nouă fază a războiului, una „deloc îmbucurătoare”, iar din acest moment cu siguranță și România privește altfel lucrurile, țara noastră împreună cu Polonia și statele baltice fiind în prima linie. 

„Intrăm într-o fază nouă, deloc îmbucurătoare. Pentru că dacă aceste referendumuri se vor încheia, știm ideea că acest simulacru poate fi dus în condițiile unei acoperiri, iar aceste teritorii vor fi integrate în Federația Rusă, ne așteptăm la partea mai dură a războiului din Ucraina. Din nefericire și cu amenințări mult mai serioase care la un moment dat sigur că ne privesc și pe noi.

Probabil că și noi din acest moment suntem mai activi, mai atenți, mai precauți și observăm mult mai des și mai bine tot ce se întâmplă nu foarte departe de noi. Cum spuneam, la o „aruncătură de băț”, ca să nu spun la „o aruncătură de rachetă”. Suntem foarte, foarte aproape. Suntem împreună cu polonezii și țările baltice în prima linie”, a precizat generalul român.

 

Război cu NATO? „Gândiți-vă ce ar însemna ca o singură bombă să cadă pe teritoriul rus”

 

Generalul (r.) Cristian Barbu e convins însă că în acest moment Moscova nu are nicio intenție să intre într-un conflict militar cu NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie, Federația Rusă neavând nici tehnica militară necesară și nici economia necesară pentru a face față unei asemenea confruntări. 

Mai mult, prima bombă aliată care va cădea pe teritoriul rus va schimba total paradigma în societate.

„E a mia oară când spunem în aceste 6 luni, suntem în continuare precauți, dar suntem NATO. Sub nicio formă nu cred că Putin va avea în acest moment intenția să caute un război cu NATO. Nu are nici armamentul necesar, nici oamenii necesari, nu are rezervele necesare, iar din punct de vedere economic și social nu stau bine.

Gândiți-vă ce ar însemna în acest moment ca o singură bombă să cadă pe teritoriul rus. Întregul popor ar fi supus unui nou concept, acela că s-a intrat în război fără voia lor, toate s-ar întoarce împotriva lui Vladimir Putin”, a conchis generalul (r.) Barbu.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel