Gen. Sîrski, șeful Armatei Ucrainei, în vizită pe front la Kostiantinivka, oraș anunțat ca fiind „ocupat” de ruși de mai bine de o lună

generalul-ucrainean-olexander-sirskii_86258800
Generalul Oleksandr Sîrskîi
Comandantul șef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, a vizitat luni împrejurimile orașului Kostiantinivka, pe care Kremlinul îl consideră ocupat încă de la începutul lunii iulie.

Agențiile EFE și Agerpres remarcă de asemenea că vizita are loc într-un context marcat de zvonuri privind posibila sa demitere de către președintele Volodimir Zelenski.

Sîrski și-a anunțat vizita pe rețelele sociale într-un mesaj în care a dat de înțeles, în consonanță cu declarațiile anterioare ale Kievului, că orașul se află în continuare în mâinile ucrainenilor, iar rușii au reușit doar să infiltreze grupuri de soldați în anumite zone ale acestuia.

Conform estimărilor sale, doar 145 de soldați ar fi reușit partea rusă să concentreze la Kostiantinivka, oraș cu peste 70.000 de locuitori înainte de război.

Cucerirea acestuia de către Rusia ar ajuta armata Moscovei să-și atingă obiectivul prioritar de a prelua controlul asupra celor două orașe principale pe care Ucraina le mai controlează în regiunea Donețk: Kramatorsk și Sloviansk.

Pe harta prezentată de canalul militar ucrainean de Telegram, DeepState, o parte din Kostiantinivka se află sub controlul Ucrainei, iar cealaltă parte este zonă gri, în care se duc lupte.

Generalul Sîrski a declarat că forțele sale au reușit să elimine 21 de ocupanți ruși, rănind alți șase în ultimele 24 de ore. El a subliniat totodată importanța intensificării utilizării dronelor de toate tipurile pentru a continua operațiunile de detectare și eliminare a soldaților ruși infiltrați, cu un risc cât mai redus pentru oamenii săi.

Fostul ministru al apărării, Mihailo Fedorov, - care a atribuit demisia sa săptămâna trecută, decisă de Zelenski, unui conflict cu Sîrski - l-a criticat pe șeful armatei ucrainene pentru că nu s-a adaptat la schimbările pe care dronele le-au impus în realitatea războiului.

Sîrski și-a anunțat vizita pe linia frontului de la Kostiantinivka după ce regimentul ucrainean de asalt 'Skelia' a publicat o înregistrare video în care se văd soldați pozând cu un steag ucrainean într-o clădire în ruine din acest oraș.

Soldații îi menționează în videoclip atât pe președintele Zelenski, cât și pe șeful armatei și îi informează că orașul este 'din nou sub steagul albastru și galben' al Ucrainei.

Presa ucraineană a publicat recent informații privind abuzurile comise împotriva soldaților din cadrul regimentului Skelia, pe care criticii lui Sîrski le atribuie presupusei culturi autoritare pe care generalul ar fi instaurat-o în armată.

Zelenski a reacționat la manifestațiile și semnele de sprijin din partea multor segmente ale societății și a structurilor de putere ucrainene față de fostul ministru Fedorov, întâlnindu-se cu comandanți ai armatei aflați sub comanda lui Sîrski.

Volodimir Zelenski a promis schimbări în structura și organizarea armatei chiar în această săptămână, notează EFE.

Colaborator DefenseRomania
Alte știri de interes
x close