Gabriel Leș, întrevedere cu Jean-Pierre Lacroix, subsecretarul general al ONU. Discuția, axată pe misiunea României din Mali

iar_puma_330_socat_84584400
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, s-a întâlnit, marţi, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite de la New York, cu subsecretarul general al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, discuţiile fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida Organizaţiei.

Întrevederea a avut loc cu prilejul vizitei pe care Gabriel Leş o efectuează în Statele Unite ale Americii, alături de o delegaţie a României, condusă de premierul Viorica Dăncilă.

"Discuţiile au avut loc în contextul reafirmării rolului ţării noastre de contributor activ la misiunile şi operaţiile ONU de menţinere a păcii, fiind axate pe eficientizarea misiunilor derulate sub egida Organizaţiei şi participarea ţării noastre, în perioada octombrie 2019 - octombrie 2020, cu un detaşament de elicoptere de transport, la misiunea ONU integrată de stabilizare din Mali", precizează MApN într-un comunicat.

Potrivit MApN, ministrul Gabriel Leş a apreciat importanţa colaborării cu ONU, fapt reiterat şi de Jean-Pierre Lacroix, care şi-a exprimat aprecierea faţă de angajamentul României de a sprijini Organizaţia mondială cu o capabilitate de asemenea importanţă".

"Întâlnirea dintre cei doi oficiali a reprezentat o bună ocazie de a reafirma angajamentul ţării noastre pentru întărirea misiunilor şi operaţiilor de pace desfăşurate sub egida ONU şi creşterea eficienţei acestora, suplimentarea participării la misiuni sub egida acestei Organizaţii contribuind la creşterea profilului României ca furnizor de securitate", se menţionează în comunicat.

CITEȘTE ȘI: "Carpathian Pumas". Ceremonie înainte de plecarea în Mali a celor patru IAR-330 Puma

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close