Furtună politică în SUA după ce FBI a percheziționat casa lui Trump. Nancy Pelosi răspunde acuzelor fostului președinte

Darius Muresan |
Data publicării:
Foto: Momentul în care democrata Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, a rupt discursul președintelui Donald Trump în Congres, pe 5 februarie 2020
Foto: Momentul în care democrata Nancy Pelosi, șefa Camerei Reprezentanților, a rupt discursul președintelui Donald Trump în Congres, pe 5 februarie 2020

O primă etapă spre un proces pentru unii, o "persecuţie politică" pentru alţii: percheziţia spectaculoasă a casei lui Donald Trump de către FBI a aruncat marţi o nouă lumină asupra fracturilor profunde ale Americii, într-un moment în care fostul preşedinte flirtează vizibil cu o nouă candidatură, comentează Agerpres, care citează AFP.

Niciodată un fost lider al administraţiei americane nu a fost deranjat de justiţie în acest fel.

Percheziţia poliţiei federale a avut legătură cu numeroasele cutii pe care Donald Trump le-a luat cu el când a părăsit Casa Albă în ianuarie 2021? Este legată de ancheta cu privire la responsabilitatea sa în asaltul asupra Capitoliului? Este vorba mai degrabă despre suspiciunile de fraudă financiară al căror obiect este Trump Organization la New York?

Contactat de AFP, FBI a refuzat să comenteze.

 

Trump vorbește despre persecuții, democrata Nancy Pelosi îi dă replica



Donald Trump, care îşi declară nevinovăţia în fiecare dintre aceste cazuri şi pretinde că face obiectul unei vânătoare de vrăjitoare, a denunţat cu fermitate percheziţia, la care nu a participat, într-un comunicat.

"Naţiunea noastră trăieşte vremuri întunecate", a regretat el, dând asigurări că "această percheziţie neanunţată a casei (lui) nu a fost nici necesară, nici adecvată".

"Nimeni nu este mai presus de lege (...) nici măcar un fost preşedinte", a replicat marţi la NBC preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi - care, la fel ca majoritatea celorlalţi tenori din tabăra sa -, cere de ani de zile ca fostul magnat imobiliar să fie tras la răspundere.

La o zi după operaţiunea poliţiei federale, alesul republican Scott Perry a anunţat că agenţi ai FBI i-au confiscat telefonul, fără ca acest aliat al lui Donald Trump să precizeze motivul.

"În această dimineaţă, în timp ce călătoream cu familia mea, trei agenţi ai FBI m-au vizitat şi mi-au confiscat telefonul mobil", a declarat el la Fox News, denunţând "tactici demne de o republică bananieră".

Escalada judiciară pare în acelaşi timp să fi cimentat ascendentul lui Donald Trump asupra Partidului Republican care s-a unit în jurul fostului om de afaceri - până la a-l face martir.

Imediat după anunţul percheziţiei, un grup de susţinători ai lui Donald Trump s-a deplasat la reşedinţa de lux a fostului om de afaceri pentru a-şi manifesta furia.

Mulţi dintre ei fluturau drapele pe care scria "Biden nu este preşedintele meu", o nouă demonstraţie a faptului că, la mai bine de un an şi jumătate după înfrângerea electorală a lui Donald Trump, zeci de milioane de americani rămân ferm convinşi că alegerile prezidenţiale din 2020 i-au fost "furate".

Pe reţele sociale, unii trumpişti au îndemnat marţi pur şi simplu la "divorţ", în această ţară cu diviziuni atât de deschise încât pot părea ireconciliabile.

"Iată genul de lucruri care se întâmplă în ţările aflate în război civil", a afirmat Marjorie Taylor Greene, o aleasă din Georgia, cunoscută pentru excesele ei, cerând chiar desfiinţarea FBI. "Persecuţia politică trebuie să înceteze!", a insistat ea.

 

Alegerile din noiembrie, un test extrem de important pentru democrați și republicani



Tabăra sa ar putea câştiga din nou controlul asupra Congresului în cursul alegerilor legislative din noiembrie care se anunţă periculoase pentru tabăra lui Joe Biden.

Denunţând o "instrumentalizare intolerabilă în scopuri politice" a Departamentului de Justiţie, liderul conservatorilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a promis o anchetă asupra funcţionării acestuia dacă republicanii revin la putere.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a exclus marţi posibilitatea ca Joe Biden să fi fost informat din timp cu privire la percheziţia fostului său (şi potenţial viitor) rival la prezidenţiale.

"Preşedintele Biden a fost foarte clar, înainte de a fi ales şi de la începutul mandatului său, asupra faptului că Departamentul de Justiţie îşi desfăşoară anchetele în mod independent. El crede în statul de drept", a spus ea.

Donald Trump, care ar putea oricând să se declare candidat pentru un nou mandat, a prins ocazia de a lansa un nou apel la generozitatea partizanilor săi.

"Nu doar casa mea a fost atacată, ci domiciliul fiecăruia dintre americanii patrioţi pentru care am luptat", a pledat el într-un e-mail către militanţii săi, sugerându-le o donaţie de la 5 la 5.000 de dolari pentru a lupta împotriva "vânătoarei de vrăjitoare", încheie AFP. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel