Fregata Regele Ferdinand va participa la un exercițiu antisubmarin în Turcia

Eduard Pascu |
Data publicării:

Fregata Regele Ferdinand (F-221) îşi continuă misiunea externă şi va participa, în perioada 09-20 noiembrie, la Exerciţiul multinaţional de luptă antisubmarin Dogu Akdeniz 19, organizat de Forţele Navale ale Turciei, în Marea Mediterană, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Conform sursei citate, echipajul nava F-221 va desfăşura activităţi de instruire specifice, în apele teritoriale ale Turciei şi internaţionale adiacente, alături de camarazi din Bulgaria, Canada, Grecia, Iordania, Italia, Mexic, Pakistan, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia.

"La exerciţiul Dogu Akdeniz 19 vor participa şi grupările navale NATO SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group) şi SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), iar forţele navale din Azerbaijan, Georgia, Brazilia, Kuwait, Liban, Mexic şi Qatar vor trimite observatori militari în statul major al exerciţiului" - se arată în comunicatul SMFN.

Potrivit Forţelor Navale Române, participarea marinarilor de pe F-221 la exerciţiul Dogu Akdeniz 19 contribuie la creşterea nivelului de interoperabilitate dintre marinarii militari români şi militarii din statele partenere, precum şi la promovarea profesionalismului Armatei României în mediu multinaţional.

În perioada următoare, F-221 are programate două escale în portul Aksaz din Turcia, pentru refacerea capacităţii de acţiune, în perioada 10-11 noiembrie şi 19-20 noiembrie.

Vezi și: Fregata Regele Ferdinand şi-a încheiat misiunea NATO în Marea Mediterană

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel