Franța și India semnează cel mai mare acord militar încheiat între cele două țări. Obiectivul principal: Rafale M

rafale_06604500
Rafale, sursă foto: Ministerul Apărării de la Paris
Franța și India au pus bazele celui mai mare acord în domeniul apărării încheiat vreodată între cele două țări, marcând astfel prima comandă de export pentru varianta navală a avionului de vânătoare francez Rafale Marine (Rafale M), care are la bază livrarea către Marina indiană a 26 de astfel de aeronave de luptă.

Acordul urma să fie semnat în timpul vizitei ministrului francez al Apărării, Sebastien Lecornu, în India, pe 28 aprilie. Cu toate acestea, vizita a fost amânată, iar documentul a fost semnat de alți oficiali de rang înalt.

În valoare de 7,5 miliarde de dolari, acordul acoperă logistica necesară, armamentul, echipamentele conexe, simulatoarele de antrenament, pregătirea piloților, 22 de aeronave cu un singur loc și patru aeronave cu două locuri. De asemenea, sunt prevăzute pachete de întreținere și actualizări pentru cele 36 de avioane Rafale operate în prezent de Forțele Aeriene Indiene.

Nu în ultimul rând, în conformitate cu proiectul Aatmanirbhar Bharat al Indiei - un program național menit să aducă țării o mai mare independență în domenii cheie - acordul conține clauze de transfer de tehnologie care includ armament autohton și fabrici de construcții.

Mii de locuri de muncă și noi oportunități pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii vor fi fi generate în India prin intermediul unei fabrici de producție a fuselajului și a unor facilități de întreținere, reparare și revizie pentru motoare de aeronave, senzori și armament.

Potrivit companiei franceze, Rafale Marine va oferi Forțelor Armate Indiene capabilități de ultimă generație, iar Marina indiană va beneficia de experiența omologilor francezi care operează deja această aeronavă. Alături de cele 36 de avioane Rafale aflate deja în serviciu în cadrul Forțelor Aeriene Indiene, Rafale M va juca un rol activ în garantarea suveranității naționale și consolidarea rolului Indiei ca jucător internațional major.

Instruirea echipajelor va avea loc în Franța și India, iar avioanele urmează să fie livrate până în 2030.

Se anticipează că introducerea avioanelor Rafale-Marine va spori considerabil capacitatea aeriană de pe portavioane a Marinei Indiene și va acționa ca un multiplicator de forță în operațiunile navale.

Cristian Soare este jurnalist și analist în cadrul platformei DefenseRomania, specializat în monitorizarea conflictelor armate și a tehnologiilor de apărare. Cu o experiență de peste 6 ani în cercetare strategică și politici publice, activitatea sa se concentrează pe analiza evoluțiilor din teren în contextul războiului din Ucraina și pe impactul noilor echipamente militare asupra strategiilor de securitate. În calitate de expert colaborator al Digital Forensic Team (DFT), contribuie la activitatea acestei platforme internaționale prin analiza fenomenelor de dezinformare, a influenței maligne și a propagandei. Analizele sale integrează cercetarea geopolitică cu instrumente moderne de investigație, precum OSINT (Open Source Intelligence). Pregătirea sa profesională include o componentă tehnică solidă în securitate cibernetică și managementul riscului informațional, deținând certificări CompTIA Security+, CISCO (CyberOps) și în managementul riscului de securitate. Totodată, este atestat în Business Intelligence, oferind consultanță în analiza strategică a datelor.
Alte știri de interes
x close