Forţele Armate Ucrainene au distrus o bază a mercenarilor Wagner Group din Luhansk (Foto/Video)

Cristian Soare |
Data publicării:

Forțele Armate Ucrainene au distrus o bază care adăpostea mercenari ai companiei militare private (PMC) Wagner Group în regiunea ocupată Luhansk, a precizat Serhiy Haidai, șefului administrației militare regionale Luhansk. 

Baza care adăpostea membrii ai Wagner Group – o companie militară privată (PMC) specializat în operaţiuni de mercenariat, considerată o armată privată de facto a președintelui rus Vladimir Putin - din orașul Kadiivka din regiunea Luhansk, aflată sub ocupație din 2014, a fost distrusă joi, 9 iunie, de forțele ucrainene.

Făcând anunțul prin intermediul serviciului de mesagerie Telegram, șeful administrației militare regionale Luhansk și al Direcției de comunicare strategică a Forțelor Armate ale Ucrainei, Serhiy Haidai, a declarat: "De data aceasta, baza Wagner a luat foc. Forțele Armate ale Ucrainei au lovit-o bine. Baza inamică se află pe stadionul din Kadiivka, pe care rușii l-au ocupat cu nerușinare în 2014".

Douăzeci și doi de mercenari Wagner, care erau campați pe stadionul de fotbal, au murit în urma bombardamentelor forțelor armate ucrainene. Informaţiile din presa ucraineană sugerează că patru persoane au supraviețuit, dar au fost grav rănite.

Este a doua oară când apar informaţii despre pierderile grele pe care ’’armata privată’’ de mercenari Wagner Group le înregistrată în Ucraina

Pe 31 mai, au apărut informaţii că armata ucraineană a distrus o mare unitate de mercenari Wagner Group în regiunea Donbas.

Serviciul ucraineana de Securitate (SBU) a interceptat comunicații care sugerează că soldații ruși obișnuiți se tem acum să lupte în Ucraina după ce s-a răspândit vestea că mai mulţi mercenari ai Wagner Group au fost ucişi.

Potrivit Serviciului ucrainean de Securitate (SBU), trupele de gherilele ucrainene au eliminat un grup mare de "wagnerieni" în Donbas, iar după distrugerea unei astfel de "unități de elită", soldații ruși nu ar mai fi atât de motivaţi să lupte.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel