Su-25 ucrainene, cu rachete Zumi. Forțele Aeriene Ucrainene folosesc rachete americane pentru a lovi pozițiile ruse (Foto)

S.I. Catalin |
Data actualizării: | Data publicării:
Capsulă pentru lansarea rachetelor aer-sol Zuni.
Capsulă pentru lansarea rachetelor aer-sol Zuni.

Aviația de luptă ucraineană folosește rachete aer-sol Zuni americane pentru a lovi poziţiile forţelor ruse de ocupaţie. O fotografie a unui avion de atac Su-25 înarmat cu aceste rachete a fost prezentată de general-locotenentul Mikola Oleschuk, comandantul Forțelor Aeriene Ucrainene. O altă fotografie a fost, de asemenea, publicată pe rețelele de socializare.

 

Aceste rachete pentru avioane sunt concepute pentru a ataca ținte terestre, fortificații, alte elemente de infrastructură militară și coloane de vehicule militare inamice aflate în marș.

În ianuarie 2023, Statele Unite au inclus într-un pachet de asistenţă militară de securitate, destinat forţelor armate ucrainene, aproximativ 4.000 de rachete neghidate Zuni.

Cele mai multe astfel de rachete neghidate aer-sol Zuni de 127 mm au fost folosite de avioanele U.S.Navy ale U.S. Marine Corps, în campaniile militare din anii 1960-1970, în special în Vietnam.

Racheta a fost dezvoltată de către inginerii de la Naval Ordnance Test Station China Lake în anii 1950. Din 1958, a fost produsă în serie de către divizia Hunter-Douglas a Bridgeport Brass Company. În 1966, racheta a fost licențiată de compania belgiană Forges de Zeebrugge, deținută în prezent de Thales.

Pe lângă avioanele americane din anii '60-'70, pe post de platforma purtătoare se aflau avioanele de atac A-10 Thunderbolt II, avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon, avioanele de vânătoare F/A-18 Hornet și elicopterul Bell AH-1W Super Cobra.

Principalele caracteristici tehnice ale rachetei Zuni sunt următoarele:

Diametru: 127 mm
Lungime: 2790 mm
Greutate: 46,3-61,6 kg (în funcție de tipul de motor și de focos)
Greutatea focosului: 20,7-25,6 kg
Tipuri de focos: HE, HEAT-FRAG, ATAP, iluminare, fumigenă
Viteza maximă: 725 m/s
Raza de acțiune: 8 km.

În cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei, aeronavele ales pentru lansarea acestor rachete au devenit avioanele Su-25, care îndeplinesc misiuni de atac asupra fortificațiilor și a altor elemente de infrastructură militară ale forţelor ruse de ocupaţie, de pe linia frontului.

Cel mai apropiat echivalent al rachetelor Zuni din arsenalul de armament al aeronavelor Forțelor Aeriene ale Ucrainei este considerat racheta sovietică S-13 de 122 mm neghidată. Cu toate acestea, S-13 este semnificativ inferioară rachetelor Zuni în ceea ce privește raza de acţiune.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel