Rusia își intensifică utilizarea dronelor cu reacție în atacurile asupra Ucrainei: dacă în luna iunie forțele ruse au folosit aproximativ 350 de astfel de UAV-uri, în septembrie numărul lor a ajuns la circa 3.500.
Informația a fost anunțată, pe 7 octombrie, de purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Ucrainene, Iuri Ignat.
„Statisticile arată că [rușii] își intensifică [utilizarea UAV-urilor cu reacție]. Dacă în iunie au fost 350 de aparate cu reacție, în iulie – 1.500, în august – 2.800, în septembrie s-a ajuns la 3.500 de [UAV-uri] cu reacție”, a declarat Ignat, într-o emisiune de televiziune potrivit Ukrinform.
![]()
Ignat a adăugat că în luna octombrie se observă o anumită reducere a numărului acestor mijloace de atac: „Inamicul folosește 50 pe timpul nopții, iar ziua pot fi 30”.
Purtătorul de cuvânt a subliniat că UAV-urile cu reacție sunt mai dificil de interceptat decât dronele de atac convenționale. Prin caracteristicile lor, dronele rusești cu reacție și munițiile „Banderol” se apropie de rachetele de croazieră, motiv pentru care mijloacele obișnuite utilizate pentru combaterea dronelor „Shahed” pot fi mai puțin eficiente. Prin urmare, pentru interceptarea lor sunt necesare noi mijloace de apărare antiaeriană.
„Soluțiile inovatoare ale complexului nostru militar-industrial, ale conducerii noastre militare și politice, împreună cu sprijinul partenerilor noștri, ne vor ajuta să rezolvăm această problemă”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Colonelul Iuri Cerevașenko - locțiitor pentru apărare antiaeriană al comandantului Forțelor Aeriene Ucrainene, a declarat că, în perspectivă, viteza dronelor rusești cu reacție ar putea ajunge la 800–900 km/h.
Nota autorului: Dacă, din primele rapoarte ale Forțelor Aeriene Ucrainene despre întrebuințarea dronelor rusești cu reacție, rezulta o proporție de doborâre de aproximativ 50 – 60 %, în prezent rata ucraineană de doborâre a presupusului schimbător de joc rusesc a ajuns la peste 80%. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat recent că forțele ucrainene testează în prezent mai multe soluții pentru doborârea dronelor cu reacție rusești.
În plus, dacă ucrainenii vor reuși să doboare cu dronele ținte aeriene care zboară cu 800 – 900 km/h, atunci va deveni doar o problemă de timp și nu una îndelungată, până când rachetele rusești de croazieră vor fi doborâte de drone ucrainene ieftine.
![]()
Efectele intensificării atacurilor rusești cu rachete balistice și drone cu reacție în adâncimea teritoriului ucrainean ar fi trebuit în mod normal să se vadă pe linia întâi a frontului în reducerea resurselor de luptă și de sprijin care ajung la trupele ucrainene. În schimb, se observă că dimpotrivă forțele ucrainene din linia întâi nu suferă deloc în urma acestor lovituri rusești intensificate cu rachete și drone.
În a doua decadă a lunii septembrie, forțele ucrainene au reușit din nou să surprindă trupele ruse prin desfășurarea cu succes a unei operații de contralovitură pe direcția Liman. Astfel, operația ucraineană Vivaldi a izolat (și ulterior scos din luptă) de restul trupelor peste 5.000 de soldați ruși care se pregăteau de o infiltrare la scară mare.
Dacă la operația ucraineană Kursk lansată în august 2024, forțele ruse nu aveau cele mai bune unități pe direcția ofensivei ucrainene, acum se presupune că pe direcția Liman forțele ruse ar fi trebuit să trimită unități capabile să realizeze învăluirea prin nord a centurii de orașe Sloviansk – Kramatorsk – Drujkova.
Privită din această perspectivă operația ucraineană Vivaldi ar putea semnala cel puțin două implicații majore viitoare despre nivelul pregătirii de luptă atins de forțele ucrainene dar și de cele ruse.
Prima implicație este că forțele ucrainene ar putea replica operația Vivaldi și pe alte direcții dacă nu cumva sunt în curs, în prezent, deoarece forțele ruse, cu excepția direcțiilor Pokrovsk, Konstantianivka și posibil Guliaipole, au cedat inițiativa. A doua implicație ridică un nou semn de întrebare asupra calității pregătirii trupelor rusești trimise pe front.
Nivelul ridicat de pierderi înregistrat de forțele ruse de la începutul anului 2026, a generat o nevoie crescută de soldați pe front care nu a putut fi acoperită cu trupe suficient de bine pregătite. Astfel, pe linia întâi este posibil să fi ajuns prea mulți soldați ruși cu o pregătire minimă sau lipsiți de pregătire.
În acest ritm descendent accentuat al asigurării cu resurse umane bine pregătite, armata rusă, după aproape cinci ani de efort ofensiv continuu, s-ar putea prăbuși efectiv pe linia întâi a frontului. Însă, rachetele și dronele rusești care lovesc multe ținte civile ucrainene, nu vor putea ajuta deloc soldații ruși care luptă pe front.