Flota rusă din Marea Neagră se va întări cu nave mici purtătoare de rachete din clasa Karakurt

Ionel Copcea |
Data publicării:
Nava rusă Askold, sursă foto: Ministerul rus al Apărării
Nava rusă Askold, sursă foto: Ministerul rus al Apărării

Serviciul de presă al Consiliului de Stat din Crimeea a informat că, pe 21.09.2021, la Șantierul Naval B.E Butoma din Kerchi, a fost lansată la apă nava mică purtătoare de rachete Askold, Proiect 22800, construită la comanda Ministerului rus al Apărării.

“Ceremonia de lansare la apă a navei s-a desfășurat sub conducerea comandantului-șef al Forțelor Navale ale Federației Ruse, amiral Nikolai Evmenov, care a verificat și stadiul construcțiilor navale în cadrul șantierului, precum și facilitățile de producție ale acestuia. Nava purtătoare de rachete Askold a fost lansată la apă conform tradițiilor navale”, se arată într-un comunicat de presă preluat de agenția Tass.

 

Askold este a doua navă Proiect 2280

 

Potrivit datelor furnizate de Ministerul rus al Apărării, Askold este a doua navă Proiect 22800 construită la șantierul din Kerchi. Prima navă de acest tip, Tsiklon a fost lansată la apă în toamna anului trecut și se află în teste la Novorossiysk. A treia navă, Amur, se află în construcție în șantier.

În luna august, reprezentanții Flotei ruse din Marea Neagră au anunțat că nava purtătoare de rachete Tsiklon va fi introdusă în înzestrare la sfârșitul anului curent.

Președintele Consiliului de Miniștri al Crimeii, Yuri Gotsanuk, a declarat că, prin construirea de nave noi, Rusia face pași importanți către consolidarea puterii militare și a securității frontierelor maritime. “Askold, ca și multe alte nave, reprezintă un exemplu al implementării cu succes a unor proiecte importante și la scară largă de către Șantierul Naval din Kerchi. În același timp, aceasta demonstrează disponibilitatea personalului, potențialul științific și tehnologic, precum și capacitatea șantierului de a crea nave de înaltă clasă pentru diverse scopuri”, a spus Gotsanyuk.

În prezent, în dotarea Forțelor Navale ale Federației Ruse se află trei nave Proiect 22800: Mytishchi, Sovetsk și Odintsovo. Toate trei se află în serviciul de luptă în compunerea Mării Baltice. Potrivit palnurilor curente, în total, vor fi construite 18 nave de acest tip. Acestea vor fi împărțite în mod egal (câte șase) între Flota din Oceanul Pacific, Flota din Marea Baltică și Flota din Marea Neagră.

 

Navele mici purtătoare de rachete din clasa Karakurt: Tsiklon în 2021, Askold și Amur în 2022

 

Comentariul autorului: Navele mici purtătoare de rachete Proiect 22800, clasa Karakurt, construite la Șantierul Naval din Kerchi sunt destinate Flotei ruse din Marea Neagră și sunt dotate cu rachete de croazieră de tip Kalibr. Tsiklon va fi introdusă în dotare în anul 2021, iar Askold și Amur în 2022.

În anul 2023, este planificată livrarea către Flota rusă din Marea Neagră a altor două nave de acest tip, respectiv Tucha și Taifun, aflate în prezent în construcție.

În acest fel, tipul platformelor purtătoare de rachete de croazieră de tip Kalibr din dotarea Flotei ruse din Marea Neagră va fi diversificat. Navele mici purtătoare de rachete Proiect 22800 se vor alătura submarinelor Proiect 636.3, fregatelor Proiect 11356, navelor de patrulare Proiect 22160 și navelor mici purtătoare de rachete Proiect 21631.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel