Fifor-Ursula von der Leyen. Discuţii privind programele de înzestrare

Sebastian Florea |
Data actualizării: | Data publicării:

Mihai Fifor s-a întâlnit joi cu omologul german, Ursula von der Leyen, la sediul Ministerului Federal al Apărării, cu care a discutat despre consolidarea cooperării în domeniul tehnico-militar.

În cadrul discuţiilor oficiale, cei doi miniştri au abordat tematici privind cooperarea în domeniul apărării în plan aliat, în cadrul Uniunii Europene, dar şi pe dimensiunea bilaterală.

"Ministrul Fifor a accentuat interesul părţii române pentru consolidarea proiectelor de cooperare în cadrul UE, în special cele ce vizează Politica de Securitate şi Apărare Comună şi a iniţiativelor, precum PESCO (cooperarea structurată permanentă), EDF (Fondul european de apărare), CARD (procesul de revizuire coordonată anuală a apărării), evidenţiind interesul părţii române pentru dezvoltarea capabilităţilor militare şi sprijinirea eforturilor în vederea operaţionalizării acestora de o manieră pragmatică şi orientată pe obţinerea unor rezultate concrete", se arată într-un comunicat al MApN.

Cooperare intensificată

De asemenea, s-a convenit asupra unei cooperări intensificate în contextul preluării de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, din ianuarie 2019.

Din perspectivă aliată, ministrul Apărării Naţionale a subliniat necesitatea asigurării coerenţei în procesul de planificare şi implementare a răspunsului aliat în situaţii de criză sau conflict, a unei contribuţii echitabile la eforturile comune de asigurare a eficienţei NATO, precum şi pe valorificarea opţiunilor de colaborare româno-germane în acest context. El a punctat şi importanţa includerii pe agenda summitului din luna iulie de la Bruxelles a tematicii privind situaţia de securitate de la Marea Neagră, cu accent pe iniţiativele derulate la nivel aliat, ca parte a măsurilor de reasigurare şi pentru oferta României de a găzdui un comandament NATO pe teritoriul naţional.

Poziţia ministrului Fifor

Mihai Fifor a punctat priorităţile României la Summitul NATO, cu accent pe crearea unei Alianţe mai unite, mai moderne şi mai eficiente, postura de apărare şi descurajare coerentă, prezenţa aliată întărită pe întregul flanc estic, inclusiv în regiunea Mării Negre, oferta României de a găzdui un comandament NATO pe teritoriul naţional, o cooperare intensificată a NATO cu partenerii, Georgia, Republica Moldova, Ucraina, precum şi cu statele din Balcanii de Vest.

Cei doi oficiali au convenit asupra dezvoltării cooperării dintre România şi Germania în domeniile medicinei militare şi educaţiei militare, pentru asigurarea pregătirii militarilor români în prestigioase instituţii de învăţământ de specialitate din Germania.

Ministrul Fifor efectuează până vineri o vizită oficială în Germania.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel