Siria: Explozie la un depozit de arme. Mai multe persoane au fost ucise

S.I. Catalin |
Data publicării:
Sursa foto: AFP
Sursa foto: AFP

Cel puţin 12 civili au fost ucişi şi zeci de persoane sunt date dispărute în urma unei explozii la un depozit de armament într-o zonă rezidenţială din provincia Idlib din nord-vestul Siriei, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP.

Explozia, survenită duminică în localitatea Sarmada, din nordul acestei provincii controlate de grupări jihadiste şi de facţiuni rebele, a provocat prăbuşirea a două imobile, a indicat OSDO.

Cauzele sale nu sunt cunoscute deocamdată

Căştile Albe, echipele de salvare care acţionează în zone rebele, au fost trimise la faţa locului, unde încearcă să înlăture dărâmăturile, în căutare de eventuale victime, a relatat un corespondent al AFP.

Potrivit OSDO, depozitul era situat într-o clădire rezidenţială din Sarmada, ce aparţinea unui traficant de arme care lucrează pentru Hayat Tahrir al-Sham (HTS), grupare jihadistă formată de fosta ramură siriană a Al-Qaida, care controlează cea mai mare parte a provinciei.

Conform aceleiaşi surse, 12 civili au fost ucişi, majoritatea membri ai familiilor unor luptători ai HTS, iar bilanţul riscă să se agraveze pentru că zeci de persoane sunt date dispărute.

Potrivit unui membru al Căştilor Albe, salvatorii au reuşi deja să scoată la suprafaţă cinci supravieţuitori. Printre decedaţi se află femei şi copii, a afirmat el.

Provincia Idlib este una din ultimele care nu a reintrat sub controlul regimului lui Bashar al-Assad, care a avertizat că recucerirea acestui sector este unul din obiectivele sale.

Căzută în mâinile opoziţiei în 2015, Idlib este încercuită în totalitate de teritorii controlate de regim. Circa 60% din provincie se află sub controlul HTS, restul fiind împărţit între diferite grupări rebele. Celule în adormire ale grupării jihadiste rivale Stat Islamic sunt şi ele prezente în Idlib, unde revendică asasinate şi atentate.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel