Exerciții militare în lumea arabă la început de an

Nicolae Iordan |
Data publicării:
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Cairo
Sursă foto: Ministerul Apărării de la Cairo

Începutul de an reprezintă și startul activităților de instrucție pentru luptă al militarilor din lumea arabă. Așa cum era de așteptat, unele dintre cele mai avansate trupe din regiune, cele ale Emiratelor Arabe Unite și Egiptului, au ieșit primele în teren.

Emiratele Arabe Unite

 

Armata Emiratelor Arabe Unite a început, duminică, exercițiul "Scutul comun al Emiratelor". Ministerul Apărării a informat că activitățile se vor încheia pe 14 ianuarie și se înscriu în cadrul exercițiilor operaționale programate pentru anul 2022.

Comandantul operațiilor întrunite din armata Emiratelor Arabe Unite, generalul-maior Saleh Mohammed bin Mujren Al Ameri, a declarat că "acest exercițiu este o traducere a nivelului avansat al tuturor capabilităților terestre, maritime și aeriene".

Emiratele Arabe Unite ocupă locul doi în clasamentul celor mai puternice armate din Golf, în timp ce în clasamentul mondial se află pe locul 36. Bugetul apărării Emiratelor Arabe Unite a fost estimat în 2021 la peste 23 de miliarde de dolari, conform statisticilor site-ului Global Firepower, specializat în domeniul militar.

Armata Emiratelor Arabe Unite este formată din 65.000 de militari, deține peste 522 de avioane militare, 434 de tancuri și 8.750 de vehicule militare blindate.

Marina Emiratelor Arabe Unite include aproximativ 2.500 de militari, 14 fregate, 10 submarine, 24 de vedete de apărare de coastă, 28 de vehicule amfibii și două dragoare de mine.

 

Egipt

 

Forțe navale egiptene și americane au executat (09.01) un exercițiu naval în Marea Roșie. Desfășurat în zona de responsabilitate a Flotei egiptene de Sud, exercițiul a reunit fregata egipteană "Alexandria" și două distrugătoare americane "USS Cole" și "USS Janson Dunham".

Purtătorul de cuvânt al armatei egiptene a declarat că exercițiul a inclus o serie de activități de luptă navală, inclusiv analiza situației la suprafață, în aer și sub apă, de instruire privind procedurile de securitate maritimă, de contracarare a amenințărilor asimetrice și de protecție a navelor.

Exercițiul americano-egiptean a coincis cu lansarea activităților comune de antrenament egipteano-saudite "Tabuk-5", care sunt implementate de elemente ale forțelor terestre egiptene și saudite.

"Tabuk-5" este unul dintre cele mai mari exerciții comune între cele două țări în ceea ce privește dimensiunea forțelor participante și diversitatea activităților de antrenament, fiind considerat expresia profunzimii relațiilor de cooperare militară și a creșterii parteneriatului dintre Forțele Armate egiptene și cele saudite, pentru a face față provocărilor comune din regiune.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel