Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
F-16 România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii (Foto: MApN)
F-16 România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii (Foto: MApN)

Primele trei aeronave F-16 achiziționate din Norvegia au fost recepționate la Câmpia Turzii.

Primele trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 19 aprilie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comandă NATO, arată un comunicat al MApN, transmis DefenseRomania.

Toate cele 32 de aeronave norvegiene vor sosi până în 2025. 

„Prin sosirea graduală, pe parcursul acestui an și a celui viitor, a celor 32 de aeronave multirol F-16 Fighting Falcon, care vor înzestra încă două escadrile ale Forțelor Aeriene, România își consolidează capabilitățile de apărare aeriană la un nivel adaptat provocărilor de securitate din regiune. Aceste aeronave vor avea un rol important în menținerea unei posturi aliate credibile de apărare și descurajare a oricărei agresiuni pe flancul estic și, la fel de important, vor asigura tranziția pentru forțele noastre aeriene către era generației a V-a – înzestrarea cu aeronavele F-35”, a declarat ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr.

Aceasta este a doua serie de trei aeronave F-16 achiziționate de România de la Regatul Norvegiei și a pachetului de bunuri și servicii aferent, prima fiind recepționată la finalul lunii noiembrie 2023, în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță” de la Borcea.

Amintim că, până în prezent, România avea o escadrilă completă de F-16 formată din 17 avioane F-16 achiziționate din Portugalia. E vorba de Escadrila 53 Vânătoare, dislocată la Baza 86 Aeriană Borcea.

În prezent, ce cele trei aeronave sosite astăzi, Forțele Aeriene Române au în dotare 20 aeronave F-16, achiziționate în baza prevederilor Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”.

 

Cele 32 de aeronave F-16 din Norvegia vor asigura transferul 

Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii (Foto: MApN)

Conform Concepției de realizare graduală a capabilității de apărare aeriană, în cadrul programului „Avion multirol al Forțelor Aeriene”, Guvernul României a atribuit Guvernului Regatului Norvegiei contractul de achiziție a 32 de aeronave F-16, cu suport logistic inițial și a unui a pachet de bunuri şi servicii complementar (de la Guvernul Statelor Unite ale Americii).

Avioanele vor fi livrate în stare operațională, resursa disponibilă a acestora asigurând operarea lor pentru o perioadă de tranziție, de minimum 10 ani, către avioanele de generația a V-a, ceea ce face ca achiziția avioanelor de luptă norvegiene să reprezinte, în fapt, un transfer de capabilitate între două țări NATO aliate.

Aeronavele vor asigura îndeplinirea noilor cerințe existente la nivelul NATO, ulterior urmând a fi introduse în programul de modernizare la aceeași configurație (M6.X) cu avioanele F-16 din prima escadrilă, intrată deja în dotarea Forțelor Aeriene Române. Această soluţie asigură implicarea industriei naţionale de apărare pentru efectuarea lucrărilor de mentenanță şi modernizare a avioanelor F-16, prin compania Aerostar Bacău.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel