Erdogan nu e deloc optimist după întâlnirea cu Putin: Nu există perspective la orizont privind pacea între Rusia și Ucraina

Darius Muresan |
Data publicării:
Foto: Ministerul Apărării din Ucraina
Foto: Ministerul Apărării din Ucraina

Turcia va continua să depună eforturi pentru a facilita procesul de schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, a declarat preşedintele ţării, Recep Tayyip Erdogan, la bordul avionului său, la întoarcerea de la Soci, unde a purtat convorbiri cu liderul rus Vladimir Putin. 

"Vom juca în continuare rolul de mediator în probleme precum schimbul de prizonieri şi situaţia de la centrala nucleară din Zaporojie. Sperăm ca acest război, care dăunează atât vecinilor noştri, cât şi întregii noastre regiuni, să se încheie cât mai curând, cu realizarea unei păci juste şi durabile bazate pe dreptul internaţional", a spus Recep Tayyip Erdogan, citat de postul de televiziune "TRT Haber", potrivit Rador.

Acesta a adăugat că, conflictul ruso-ucrainean, "din păcate, durează de un an şi jumătate şi nu se observă perspective de atingere a păcii la orizont".

"În loc să exacerbăm problema şi să creştem tensiunile, am încercat să obţinem o întâlnire între ambele părţi. Turcia este pregătită să-şi aducă contribuţia atunci când părţile o vor cere", a spus preşedintele turc.

Recep Tayyip Erdogan a mai spus că în timpul convorbirilor de la Soci a discutat cu Vladimir Putin şi o serie de alte probleme regionale.

"De asemenea, am avut un schimb de opinii cu privire la cele mai recente evenimente din Siria, Caucazul de Sud, Libia şi Africa. Sper că aceste contacte vor fi utile pentru Turcia, Rusia şi regiunea noastră", a spus liderul turc. Convorbirile celor doi lideri au avut loc luni la Soci. În cadrul conferinţei de presă comună, Recep Tayyip Erdogan a declarat că Ankara este pregătită să medieze în problema ucraineană.

În plus, acesta a cerut Kievului să-şi îmbunătăţească poziţia faţă de acordul de cereale.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

DC Media Group Audience

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel