Erdogan ameninţă UE cu 'milioane' de migranţi, cerând o încetare a focului în Siria

Eduard Pascu |
Data actualizării: | Data publicării:

"Milioane" de migranţi se vor deplasa "în curând" spre Europa după ce Turcia şi-a deschis frontierele, a afirmat luni preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, accentuând presiunea asupra Occidentului, de la care aşteaptă mai mult sprijin pentru a obţine o încetare a focului în Siria, potrivit France Presse.

"De când ne-am deschis frontierele (vineri), numărul celor care se îndreaptă spre Europa a atins sute de mii. În curând, acest număr se va exprima în milioane", a afirmat Erdogan într-un discurs ţinut la Ankara. Aceste cifre par să fie supraevaluate în raport cu realitatea observată în teren, notează agenţia de presă franceză. Potrivit ONU, sâmbătă seară erau circa 13.000 de persoane la frontiera greco-turcă, transmite Agerpres. Totuşi, de vineri, când Turcia şi-a deschis frontierele cu Europa, mai multe mii de persoane s-au repezit spre Grecia, o situaţie îngrijorătoare pentru Europa care se teme de o nouă criză majoră a migraţiei asemănătoare celei din 2015.

Ankara, care este de facto gardianul Europei după ce a încheiat un pact privind migraţia cu Bruxellesul în 2016, şi-a deschis porţile pentru a obţine mai mult sprijin în Siria unde Turcia a anunţat duminică lansarea unei ofensive împotriva regimului. În timp ce Turcia şi-a intensificat în ultimele zile atacurile cu drone în regiunea Idlib (nord-vest), Erdogan a spus că speră să ajungă la o încetare a focului în cadrul discuţiilor cu preşedintele rus Vladimir Putin - aliat al Damascului - joi, la Moscova.

 

Confruntări între forțele de ordine și migranți

 

 

La frontiera între Turcia şi Grecia, continuă să se adune mii de migranţi în speranţa că vor putea să treacă, în pofida măsurilor draconice luate de Atena, ale cărei forţe de securitate au recurs la grenade lacrimogene şi utilizează tunuri cu apă. Încercând să accentueze presiunea asupra UE, Erdogan a afirmat luni că va menţine "deschise porţile spre Europa". "Acum, o să luaţi partea voastră de povară", a spus el în discursul rostit la Ankara, referindu-se la liderii UE.

În faţa acestei situaţii şi pentru a-şi demonstra solidaritatea, conducătorii instituţiilor europene se vor deplasa marţi în partea greacă a frontierei cu Turcia, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Cancelarul german Angela Merkel a indicat de asemenea că se aşteaptă ca acordul încheiat cu Turcia să fie "respectat" de Ankara. Ea urmează să aibă o discuţie telefonică luni seară cu Erdogan, potrivit acestuia din urmă. Merkel a condus negocierile, de partea europeană, care au condus în martie 2016 la un controversat acord cu privire la migraţie, conform căruia Ankara se angajează în special să lupte împotriva traversărilor ilegale spre Grecia în schimbul unui ajutor financiar. Şeful statului turc urmează să se întâlnească luni cu premierul bulgar, Boiko Borisov, a cărui ţară are frontieră comună cu Turcia.

Turcia găzduieşte pe teritoriul său peste patru milioane de refugiaţi şi migranţi, în majoritate sirieni. Ankara şi-a justificat deschiderea frontierelor spre Europa prin incapacitatea sa de a face faţă unui nou val de migranţi, în condiţiile în care aproape un milion de persoane şi-au părăsit locuinţele în urma ofensivei regimului sirian la Idlib şi s-au concentrat la frontiera turcă.

 

Operațiunea Scutul de Primăvară

 

 

După săptămâni de escaladare a violenţelor, Turcia a anunţat duminică lansarea unei ofensive de anvergură denumită "Scutul de Primăvară" împotriva regimului lui Bashar al-Assad, susţinut de Moscova. Forţele turce au doborât două avioane siriene şi au ucis zeci de soldaţi ai armatei proguvernamentale siriene. "Acesta nu este decât începutul", a avertizat luni Erdogan. La rândul său, regimul sirian şi-a exprimat hotărârea de a respinge ofensiva Ankarei, care se va afla în centrul întâlnirii dintre Erdogan şi Putin joi la Moscova. "Voi discuta aceste evoluţii cu Putin. Sper că el va lua măsurile necesare precum încetarea focului şi noi vom găsi o soluţie", a afirmat luni Erdogan.

În timp ce întâlnirea între Erdogan şi Putin se anunţă a fi una tensionată, Kremlinul a subliniat luni "marea importanţă" a cooperării între Ankara şi Moscova în Siria, unde conflictul a făcut peste 380.000 de morţi din 2011. Turcia sprijină unele grupări rebele siriene, iar Rusia - regimul lui Bashar al-Assad, dar în pofida intereselor divergente, cele două ţări şi-au consolidat parteneriatul în ultimii ani. Această relaţie s-a degradat de când peste 30 de militari turci au fost ucişi săptămâna trecută în urma unor lovituri aeriene atribuite de Ankara regimului de la Damasc, care se declară hotărât să cucerească regiunea Idlib, ultimul bastion rebel şi jihadist în Siria.

Pe teren, luptele continuă în jurul oraşului strategic Saraqeb, care a trecut de la o parte la alta în ultimele săptămâni. Potrivit agenţiei de presă oficiale siriene SANA, trupele regimului de la Damasc au intrat luni în acest oraş.

Vezi și: Forțele pro-Assad au recucerit orașul Saraqeb din provincia Idlib

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel