Emmanuel Macron: Nu toţi membrii NATO consideră Rusia un inamic

S.I. Catalin |
Data publicării:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat miercuri decizia luată la summitul NATO la Londra de lansare a unui ''proces de reflecţie'' asupra dimensiunii politice a Alianţei, proces care în opinia sa are nevoie de un mandat clar pentru a răspunde ''întrebărilor existenţiale'' ale acestei organizaţii, consemnează agenţiile DPA şi EFE.

,,Cum putem construi o pace durabilă în Europa ?'' ,,Cine este inamicul nostru ?'', ,,Cum acţionăm împreună împotriva terorismului ?'', sunt câteva dintre întrebările la care acest proces de reflecţie ar trebui să dea un răspuns, a indicat preşedintele francez, care a primit critici în interiorul Alianţei după ce a susţinut anterior că aceasta ar fi în ''moarte cerebrală'', opinie pe care şi-a menţinut-o şi la acest summit.

NATO trebuie să decidă care sunt astăzi ''obiectivele şi mijloacele'' sale, a sintetizat Macron, adăugând că el nu are impresia că ''toată lumea în jurul mesei'' Alianţei consideră Rusia ca fiind un ''inamic'', cum se întâmpla cu 70 de ani în urmă.

El a evocat nevoia unui dialog cu Rusia în ce priveşte securitatea şi stabilitatea în Europa, inclusiv pentru a conveni un acord care să înlocuiască Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF).

,,Alianţa noastră are o istorie, dar şi o geografie, prin urmare securitatea şi stabilitatea în Europa nu pot fi garantate temeinic fără un dialog solid şi exigent cu Rusia'', a explicat Macron la conferinţa de presă de la finalul summitului ce a aniversat 70 de ani de existenţă a NATO.

Procesul de reflecţie trebuie să aibă în vedere de asemenea ''drepturile şi obligaţiile'' aliaţilor, a mai spus liderul de la Elysee, el apreciind că una dintre aceste obligaţii ar fi ca un membru să nu-i pună pe ceilalţi în faţa ''faptului împlinit'', făcând referire la recenta retragere a trupelor americane din Siria şi la invazia turcă în nord-estul acestei ţări.

Susţinător al ideii de apărare europeană, Macron a estimat după încheierea summitului că aceasta trebuie să fie un pilon în cadrul Alianţei, nu o alternativă la ea.

Marţi, la o conferinţă de presă comună cu preşedintele american Donald Trump, cel care insistă ca toate statele Alianţei să aloce apărării cel puţin 2% din PIB, Macron a spus că nu trebuie să se vorbească ''doar despre bani'', ci şi despre o ''strategie clară'' asupra a ceea ce trebuie să fie NATO.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel