Emmanuel Macron: Noi nu suntem în război cu Rusia, dar Rusia a vrut război cu Ucraina

Anca Murgoci |
Data publicării:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a exprimat solidaritate, miercuri seară, cu poporul ucrainean şi cu aliaţii din cadrul NATO, inclusiv prin trimiterea de trupe în România, dar a subliniat că Occidentul nu este în război cu Rusia.

"ÎI adresez preşedintelui Volodimir Zelenski susţinerea fraternă a Franţei, în contextul în care trupele ruse asediază cele mai importante oraşe ucrainene şi sunt sute de mii de refugiaţi fugiţi în ţările vecine. Comunitatea internaţională şi-a demonstrat unitatea. În această după-amiază, Adunarea Generală ONU a condamnat această agresiune", a declarat miercuri seară Emmanuel Macron, conform cotidianului Le Monde, într-un discurs televizat.

Preşedintele Vladimir Putin "a ales singur şi în mod deliberat războiul. Nu există trupe sau baze militare NATO în Ucraina. Rusia nu este agresată, ea este agresorul. Acest război este rezultatul unui spirit revanşard, născut din interpretarea revizionistă a istoriei Europei", a adăugat Emmanuel Macron.

"Sute de militari francezi au ajuns ieri pe teritoriul României. Noi nu suntem în război cu Rusia, ştim ce ne leagă de acest mare popor european care este poporul rus. Eu am ales să menţin contactele şi le voi menţine cât pot şi cât este necesar cu preşedintele Putin, pentru a evita extinderea şi escaladarea conflictului", a subliniat Emmanuel Macron.

"Actualale evenimente sunt un semnal de schimbare a unei epoci. Democraţia este contestată sub ochii noştri. Libertatea noastră, cea a copiilor noştri, nu mai sunt garantate. Este necesar curaj, este necesară luptă în orice moment. De aceea, ţara noastră va intensifica investiţiile în apărare", a continuat preşedintele Franţei, anunţând şi măsuri de susţinere economică, acţiuni de stimulare a cercetării şi inovării, în cadrul unei "strategii pentru independenţă". "Nu mai putem fi dependenţi de alţii, mai ales de gazul rus. Voi pleda pentru o strategie europeană de independenţă energetică", a subliniat Macron.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel