Egiptul va deschide punctul de trecere Rafah pentru ajutor umanitar. Israelul este pregătit să treacă la următoarea etapă în Gaza

screenshot_20231012_003541_facebook_17244200
Armata israeliană, foto IDF, facebook
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat miercuri că omologul său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi, cu care tocmai a discutat telefonic, a "acceptat" să "lase cel mult 20 de camioane să treacă" frontiera pentru a livra ajutor umanitar în Fâşia Gaza, relatează AFP.

După vizita sa în Israel, Biden a avertizat că „totul se va sfârși” pentru luptătorii Hamas dacă aceștia vor deturna ajutorul destinat civililor.

"Dacă Hamas le confiscă sau nu le lasă să treacă (...) atunci s-a terminat", a avertizat preşedintele american cu prilejul unei discuţii cu jurnaliştii la bordul avionului său, în cursul unei escale în Germania, subliniind că şeful statului egiptean este "total cooperant" şi că "merita multă recunoştinţă" pentru acţiunea sa.

Joe Biden a precizat că acest ajutor probabil nu va ajunge înainte de vineri din cauza lucrărilor de reparaţii care urmează să fie făcute pe drumurile din Fâşia Gaza.

El a mai comentat că aceste cel mult douăzeci de camioane sunt potenţial doar începutul şi a adăugat că intrarea unui al doilea convoi va depinde şi de "modul cum decurge" distribuirea primelor ajutoare.

Ultimele pregătiri pentru operațiunea terestră

Între timp, armata israeliană se pregătește să lanseze operațiunea la sol în Gaza. Acest lucru a fost raportat de „Israeli Broadcasting Corporation”, precizând că forțele de apărare au finalizat toate pregătirile pentru invadarea exclavei palestiniene. 

Ieri, purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hecht , a emis ipoteza unui alt scenariu: „Israelul se pregătește pentru următoarele etape ale războiului împotriva Hamas, dar planul ar putea să nu însemne automat în invazia de pământ așteptată a Fâșiei”.

Bilanțul raidurilor israeliene în Gaza continuă să se înrăutățească. Cel puțin 3.478 de palestinieni au fost uciși de la începutul luptei pe 7 octombrie. 

Între timp, în nordul Israelului, Forțele de Apărare Israelului au anunțat că au lovit ieri un loc de observare de pe care mișcarea șiită libaneză pro-iraniană Hezbollah a lansat rachete antitanc telecomandate, în apropierea orașului Rosh Hanikra.

Ministrul israelian al Apărării, Yoav Galant, a declarat că „Israelul trebuie să se pregătească, deoarece gruparea politică și militară șiită libaneză Hezbollah este „de zece ori mai puternică decât Hamas”. 

Discuții SUA -Egipt



Biden a făcut cunoscut că a discutat aproximativ o jumătate de oră cu preşedintele egiptean.

Washingtonul ar dori, de asemenea, ca autorităţile de la Cairo să accepte deschiderea frontierei în celălalt sens pentru a permite să iasă civili palestinieni, în special deţinătorii de paşapoarte americane.

"Vom scoate oamenii afară", a declarat Joe Biden, fără alte detalii.

Iniţial, el urma să se întâlnească personal cu Abdel Fattah al-Sisi în Iordania, cu regele Abdullah al II-lea şi cu liderul palestinian Mahmoud Abbas, dar această întâlnire a fost anulată după lovitura mortală asupra unui spital din Gaza, pentru care Israelul şi mişcările armate palestiniene se acuză reciproc.

Joe Biden, care a mers doar în Israel miercuri, pentru a-şi afirma sprijinul pentru această ţară, s-a angajat să discute la telefon cu liderii egiptean şi palestinian în avion la întoarcere. 

Ciprian Dumitrache-Cotu este jurnalist și s-a alăturat DefenseRomania în 2021, fiind interesat de istorie, teme de securitate și război informațional. Urmărește îndeaproape evoluțiile din Ucraina încă dinaintea invaziei ruse din 2022, inclusiv ca observator la fața locului.
Alte știri de interes
x close