Egipt şi Qatar au convenit să reia relaţiile diplomatice, anunţă autoritățile de la Cairo

Eduard Pascu |
Data publicării:

Egipt şi Qatar au convenit să reia relaţiile diplomatice, a anunţat miercuri Ministerul de Externe egiptean, citat de Reuters.

Anunţul vine după un acord între Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt la începutul acestei luni pentru a pune capăt boicotului lor impus Qatarului - o măsură luată în 2017 după ce l-au acuzat că sprijină terorismul, ceea ce Doha neagă, transmite Agerpres.

Egiptul şi-a redeschis spaţiul aerian pentru zborurile din Qatar pe 12 ianuarie şi legăturile aeriene dintre cele două ţări au fost reluate.

Când au anunţat boicotul, Egiptul şi aliaţii săi au chemat Qatarul să rupă legăturile cu Frăţia Musulmană, printre alte solicitări.

Mişcarea islamistă a fost scoasă în afara legii în Egipt după ce şeful de atunci al armatei Abdel Fattah al-Sisi a condus răsturnarea de la preşedinţie a lui Mohamed Mursi, membru al Frăţiei Musulmane, în 2013, înainte de a fi ales el însuşi preşedinte în anul următor.

O mare parte din conducerea mişcării a fost încarcerată în Egipt, dar alţi membri s-au refugiat în străinătate în Qatar sau în Turcia, aliatul regional al acestuia din urmă.

Egiptul şi Emiratele Arabe Unite au intrat de asemenea în dispută cu Turcia şi Qatar în Libia, sprijinind acolo facţiuni opuse într-un conflict civil.

Un oficial al Ministerului de Externe din Qatar s-a angajat în faţa Egiptului, în timpul unei întâlniri sâmbătă cu oficiali egipteni şi din Emirate, că ţara sa va schimba politica canalului său de televiziune al-Jazeera faţă de Cairo, au declarat două surse din cadrul informaţiilor egiptene pentru Reuters.

El a promis de asemenea că Doha nu va interveni în afacerile interne egiptene, au adăugat aceste surse.

Citește și: Progrese semnificative în disputa dintre Qatar şi vecinii săi din Golf

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel