Șeful Pentagonului, asigurări după ce declarația lui Trump a stârnit furia Irakului

sua_irak_06909200
Noul şef al Pentagonului, Patrick Shanahan, a încercat marţi să-i liniştească pe liderii de la Bagdad cu privire la viitorul armatei americane în ţara lor, după retragerea din Siria şi anunţul făcut de Donald Trump că doreşte "să supravegheze Iranul" de pe teritoriul Irakului.

În contextul în care Bagdadul şi-a declarat victoria asupra jihadiştilor în urmă cu un an, iar asaltul "final" este în curs în Siria, apelurile la plecarea americanilor din Irak sunt tot mai presante.

Numeroase voci, în special dinspre tabăra pro-Iran - cealaltă mare putere acţionând în Irak alături de Statele Unite -, reclamă plecarea defintivă a soldaţilor americani.

Un proiect de lege a fost depus în parlament cu scopul de a impune un calendar al retragerii trupelor americane.

Iar de când Donald Trump a declanşat furia la Bagdad afirmând că se va servi de Irak pentru "a supraveghea Iranul", diplomaţi, militari şi responsabili guvernamentali încearcă să stingă incendiul.

Sosit marţi dimineaţă din Afganistan, șeful Pentagonului, aflat la primul turneu în străinătate de la preluarea funcţiei la începutul lunii ianuarie, a dorit să liniştească guvernul irakian, înainte de a pleca, seara, spre Belgia.

El s-a întâlnit cu premierul Adel Abdel Mahdi, întrevedere marcată de "o atmosferă foarte bună", a declarat el presei la sosirea la Bruxelles, unde urmează să participe la o reuniune ministerială a NATO.

Tudor Curtifan este jurnalist, analist de politică externă și internă și din 2018, redactor-șef al publicației DefenseRomania, cea mai mare publicație media din România din arealul geostrategic. A absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, unde a urmat și un program de masterat. Ulterior a parcurs programul „Securitate și bună guvernare” în cadrul Universității naționale de Apărare „Carol I” (UNAp). Publică și participă activ ca speaker sau moderator la conferințe internaționale în domeniul securității și politicii externe și interne, precum și la diferite emisiuni TV. Printre ariile sale de interes se numără contrapropaganda, spațiul ex-sovietic, industria de apărare sau integrarea noilor tehnologii în teatrele de operații.
Alte știri de interes
x close